Eveniment al Jandarmeriei în faţa Casei de Cultură din Focşani

Pe 1 septembrie se împlinesc 123 ani de la înființarea Jandarmeriei Rurale. Cu acest prilej, jandarmii vrânceni vor organiza o activitate, care va avea loc în fața Casei de Cultură din Focșani, între orele 10.00 și 12.00. În cadrul acestui eveniment va avea loc o informare a publicului cu privire la ce a însemnat Jandarmeria Rurală, și vor fi prezentate materiale și mijloace din dotarea jandarmilor. 

„Inspectoratul de Jandarmi Judetean Vrancea sărbătorește pe 1 septembrie un moment istoric deosebit, care marchează Ziua Jandarmeriei Rurale. Prin decretul semnat la 1 septembrie 1893, Regele Carol I a statuat înființarea acestei instituții. Astfel că în data de 01.09.2016, la împlinirea a 123 ani de la promulgarea legii care înfiița Jandarmeria Rurală, jandarmii vrânceni vor organiza și desfășura o activitate de informare a publicului cu privire la ce a însemnat Jandarmeria Rurală. Evenimentul va avea loc în fața Casei de Cultură din Focșani, între orele 10.00 – 12.00, în cadrul căruia vor fi prezentate o parte din materialele și mijloacele din dotarea jandarmilor”, se precizează în buletinul informativ primit de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea. 

Istoricul Jandarmeriei Rurale

 

Primul corp de jandarmi este înfiintat în timpul domnului Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, printr-o anafora a Divanului Obștesc, legea fiind emisă pe 3 aprilie 1850. Aceasta constituie cea dintâi legiferare a țărilor române, unde se vorbește de jandarmi, deoarece corpul slujitoresc existent la acea dată se transforma într-un corp de jandarmi. Acest corp avea „atribuțiuni de poliție generală a statului” și era în legătura cu tribunalele polițienești. 

În ținutul Putnei se găseau în anul 1851 un total 83 de jandarmi din care 23 de jandarmi în târgul Focșanilor, 13 jandarmi în ocolul Biliești, 4 în ocolul Vrancea, 18 în ocolul Răcăciuni, 17 în ocolul Zăbrăuți și 8 în ocolul Gîrlele. Dintre aceștia, 39 erau pedestri, 44 erau călări, fiind conduși de un oberofițer. Conform documentelor timpului, jandarmii putneni prestau o serie de servicii la privighetorii ocoalelor, la granița donspre Valahia, „în caraul spre arestaților”, „la comisia vagabonzilor”, mergeau la „Esi cu ștafete”, unii dintre ei erau „comandarisiti la învățătura barabanei”, „lastarostele de corporații”, la „magazia rusienească de caraulă” și la „comisia catagrafiei”. Jandarmii sunt amintiți, mai apoi, în decretul domnesc al lui Alexandru Ioan Cuza din 6 septembrie 1861 în care se specifica faptul că „până la definitiva organizare a corpului jandarmilor și pentru a fi deosebiți ofițerii Poliției de cei ai oștirii, se vor numi ofițeri civili ai poliției”. 

În timpul Principatelor Unite se înființează poliția rurală, prin legea din 25 decembrie 1868. Legea înființa guarziii câmpenești care aveau ca atribuții doar paza holdelor, livezilor și sadirilor și care erau controlați de primarii satelor. În anul 1887, cu prilejul discutării unei legi comunale, se anunță înființarea jandarmeriei rurale și se instituia corpul jandarmeriei rurale, „menit a veghea, în comunele rurale la siguranța publică, la menținerea ordinii și executarea legilor” și la paza căilor de comunicație.

Noua instituție avea în componență, ca eșalon superior, Inspectoratul General al Jandarmerie Rurale, cu reședința la București, comandată de un general și cuprindea 4 circumscripții cu sediile în București, Craiova, Galați și Iași. La rândul lor, acestea erau constituite în companii cuprinzând întregul număr de jandarmi al unui județ, plutoane formate din trupele mai multor secțiuni și posturile de jandarmi cu secțiile destinate reședințelor de județ, de plasă sau comună. Ofițerii se recrutau din armată activă și de rezervă, iar trupa din angajați voluntari, numiți de primar și de consiliul comunal, cu aprobarea subprefectului. 

Înființarea jandarmeriei rurale urma să se facă treptat, în raport cu mijloacele bugetare anuale ale comunelor respective. Comitetul permanent al județului Putna cerea ca înființarea jandarmeriei rurale să se facă cu începere de la 1 aprilie 1894/1895. Conform art. 14 din Lege, urma ca în județul Putna să fie înființate 7 stațiuni care să cuprindă 35 de jandarmi, dintre care 31 călări și 4 pedeștri. Cerându-se o situație din partea comunelor rurale pentru a vedea care dintre acestea puteau întreține sau nu jandarmi, s-a constatat că doar comunele Jorăști, Nămoloasa, Urechești Cornățel, Berești, Tg. Adjud, Clipicești, Făurei, Pădureni, Diocheți, Domnești, Bătinești nu aveau 300 de contribuabili și că alte comune, precum Irești, Păulești nu aveau 4000 lei venit anual câți ar trebui pentru întreținerea jandarmilor.

Totuși, Prefectura județului raportă că și aceste comune puteau întreține jandarmi. Relativ la subordonarea instituției nou create, art 2 din Lege preciza: „pentru tot ce privește siguranța publică și menținerea ordinii, jandarmeria depinde de Ministerul de Interne; pentru executarea atribuțiilor ca agenți și ofițeri de poliție judiciară ei stau sub ordinele Ministerului de Justiție; pentru tot ceea ce privește disciplina, comandamentul și justiția militară, corpul jandarmeriei stă sub ordinele Ministerului de Război”. 

Atribuțiile jandarmeriei se grupau în cadrul serviciului ordinar și al celui extraordinar. Serviciul ordinar se execută zilnic sau periodic, iar cel extraordinar numai în virtutea unor ordine sau cereri adresate jandarmeriei. Legea din 1893 a suferit modificări în 1896, 1899, 1901 și 1903, însă acestea nu au fost de substanță, schimbările urmărind mai mult sporirea efectivelor jandarmeriei. După răscoala din 1907, jandarmeria căpăta un caracter pur militar, schimbându-se sistemul de recrutare cu jandarmi în termen, pentru o treime din numărul total al jandarmilor, iar încadrarea unităților făcându-se cu ofițeri activi, ca urmare a accentuării dependenței de Ministerul de război. Legea din 1908 organizează câte un post de jandarmi în fiecare comună, lărgindu-se atribuțiile și raporturile jandarmilor față de autorități și particulari. Jandarmeria devine parte integrantă din armata activă.  

Jandarmul devine șef de garnizoană, are dreptul să pronunțe și să încaseze amenzi în cazul de contravenire la legea poliției rurale, la poliția drumurilor și la regulamentele comunale. Având în vedere importanța pe care jandarmeria a dobândit-o în stat și simțindu-se unele lacune în privința comandamentului subîmpărțirilor și efectivului, prin Decretul Regal nr. 3395/1918 instituția se reorganizează. În urma acestui decret s-au creat unități de instrucție, cu un efectiv mare, pentru a constitui trupe permanente, care să fie în orice moment la dispoziția autorităților „în vederea corentelor sociale”. Corpul de jandarmi făcea parte integrantă din armată, format din 3 brigăzi a câte 3 regimente, fiecare regiment având 4 – 7 companii. Acestea, la rândul lor, se împărțeau în plutoane, secții și posturi. Pe lângă fiecare regiment funcționa câte un batalion de înstrucție cu scopul de a instrui recruții. Legea fundamentală din perioada interbelică care va defini jandarmeria ca un corp militar organizat pentru a veghea în comunele rurale la siguranța de stat, menținerea ordinii publice și executarea legilor și regulamentelor este cea din 1929. Structurile teritoriale erau: posturile (la nivelul comunelor), secțiile (organizate la nivelul plaselor), legiunile (la nivelul județelor), inspectoratele regionale și inspectoratul general. Legiunea Putna făcea parte din Inspectoratul IV jandarmi rural Iași.  

 Conform unui tabel cuprinzând secțiile și posturile rămase definitive, la nivelul județului Putna existau 6 secții: Sascut, Mircești, Vărsătura, Crucea de jos, Vizantea și Năruja. Secția de jandarmi Sascut cuprindea posturile Orbeni, Valea Seacă, Sascut, Coțofănești, Cornatelu; Secția de jandarmi Păunești cuprindea posturile Păunești, Ruginești, Adjudu Vechi, Pufești; Secția de jandarmi Mircești cuprindea posturile Mircești, Vulturul, Suraia, Făurei, Ciușlea; Secția de jandarmi Crucea de Sus cuprindea posturile Crucea de Sus, Străoane de Sus, Movilița, Èšifești și Secția de jandarmi Năruja cuprindea posturile Năruja, Tulnici, Nereju și Păulești.

Legea din 1929 a fost modificată cu alta din anul 1939, care înființa ca intermediar între secție și legiune, sectorul de jandarmi, iar la nivelul ținutului, regimentul. O dată cu apariția ținuturilor s-a dorit ca cei care conduceau aceste unități administrative să aibă la dispoziție o autoritate mai mare. La nivelul județelor, comandanții legiunilor de jandarmi deveneau șefi ai polițiilor de reședință.

Desființarea ținuturilor în septembrie 1940 a dus la abrogarea legii din 1939 și revenirea la legea din 1929. Jandarmeria în continuare era abilitată a veghea la probleme de siguranță a statului în comunele rurale, la menținerea ordinii și aplicarea legilor și regulamentelor. Ea acționa împotriva tulburărilor și a manifestărilor care puneau în pericol siguranța statului, curente politice extremiste, propaganda subversivă, activitatea grupărilor religioase anarhice, acțiunile de spionaj și sabotaj, mișcarea populației, mișcarea muncitorească, presă s.a. 

Caracterul militar al jandarmeriei a fost accentuat de condițiile de război, la 1943 Jandarmeria fiind subordonată Ministerului Apărării Naționale și pusă la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne. La nivelul județelor continuau să funcționeze legiunile, mai multe comune formau un post, iar mai multe secții formau un sector. Legea 494 din 27 iunie 1946 elimina secția ca formă de organizare a jandarmeriei, iar la nivel de plasă rămânea doar sectorul. La 23 ianuarie 1949 jandarmeria era desființată abuziv de către regimul comunist, care vedea în aceasta o „rămășiță a statului exploatator burghez”.