Ediția: Duminică 6 Iulie 2025 Nr. 6913

Comisia de Arbitraj îl păstrează pe Filimon în PNL Vrancea


Consilierul local Ionuț Filimon rămâne în PNL după ce membrii Comisiei de Arbitraj i-au dat dreptate în disputa cu președintele organizației județene, Cătălin Toma. Surse apropiate dezbaterii ne-au spus că membrii Comisiei au respins ambele motive invocate de Toma pentru a justifica eliminarea din partid a lui Filimon. Încercarea de excludere din partid a avut loc în mai multe etape. Inițial, Cătălin Toma a anunțat excluderea consilierului local pe motiv că ar fi fost făcute afirmații defăimătoare la adresa persoanelor din conducerea organizației județene. Ulterior, liberalii au încercat să îl radieze din partid pe Ionuț Filimon pe motiv că nu și-ar fi plătit cotizația la PNL. Ambele argumente au fost respinse de avocatul lui Filimon care a prezentat inclusiv chitanțe cu sumele plătite de clientul său în contul cotizației lunare. Mai mult, chiar dacă nu ar fi fost plătite aceste cotizații, trezorierul partidului trebuia să urmeze procedura și să îl anunțe că are de achitat sumele restante. În fapt, a fost doar o decizie de răzbunare din partea conducerii partidului în condițiile în care două treimi din membrii PNL nu au achitate la zi cotizațiile la partid. Nici argumentul acuzațiilor defăimătoare invocat pentru excludere nu a fost susținut de afirmațiile martorilor audiați la comisie. În aceste condiții, comisia a constatat că atât timp cât discuțiile nu au avut loc în mediul public, pe facebook sau alte rețele de socializare, nu există motivul statutar pentru a fi luată decizia de excludere a lui Ionuț Filimon. Reporterii de la „Monitorul de Vrancea” au încercat să discute cu Filimon despre decizia Comisiei de Etică însă acesta nu a putut fi contactat. În schimb, conducerea PNL Vrancea a anunțat deja că va contesta decizia Comisiei de Arbitraj.
 Surse liberale susțin că, de fapt, încercarea de excludere a lui Filimon și marginalizarea oamenilor din PNL care l-au susținut pe Ion Ștefan în candidatura de la primăria Focșani au legătură cu alegerile parlamentare din toamnă și viitoarele alegeri din PNL. În prezent, în PNL există mai multe grupuri și fiecare grup vrea să își impună proprii candidați pe locurile eligibile de la Camera Deputaților și Senat, să facă pasul spre scena politică din Capitală. Surse oficiale din cadrul PNL spun că pe lista doritorilor pentru un loc eligibil în Parlament sunt doar oameni din vechiul PNL, Cătălin Toma, Fevronia Stoica, cărora li s-ar adăuga Nini Săpunaru care își face campanie în mai multe organizații liberale pentru a obține sprijinul partidului. Pe de altă parte, de o candidatură la parlamentare ar fi interesat și Ion Ștefan, omul susținut de PNL Focșani. De aici și răfuielile politice de la organizația municipală Focșani, cea care practic poate oferi un deputat în Parlament. Primul înlocuit a fost Cristian Bălosu, în locul căruia a venit Ion Ștefan care, după o singură zi, a fost debarcat de Cătălin Toma. Ultimul nominalizat la conducerea organizației municipale este Pompiliu Stroe, cel care a și declarat ulterior că va susține deciziile luate de conducerea organizației județen. Iar apele nu sunt deloc liniștite ținând cont că fostul președinte, Cristian Bălosu, i-ar fi anunțat pe apropiați că vrea să plece în Anglia în interes de afaceri. Iar odată cu decizia Comisiei de Arbitraj în favoarea lui Filimon se încurcă și mai mult posibilitățile de negociere din PNL Focșani. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?