Ediția: Luni 7 Iulie 2025 Nr. 6914

Oprişan: Pentru mine sănătatea vrâncenilor este o prioritate!


Sănătatea vrâncenilor este o prioritate pentru administrația județeană, condusă de Marian Oprișan, care face tot ce se poate pentru ca sistemul medical să fie modernizat. Astfel, grație demersurilor făcute de președintele Consiliului Județean Vrancea, la Spitalul Județean de Urgență continuă programul investițional în aparatură medicală de ultimă generație. Echipamentele sunt aduse în cadrul programului de investiții demarat în 2015, prin intermediul căruia Spitalul Județean a primit deja aparatură modernă de specialitate în valoare de 25 de milioane de lei. „Deși ne-am dori, minuni nu se pot face peste noapte, dar cu preocupare și muncă îndreptăm lucrurile. Este ceea ce noi facem zi de zi la Spitalul Județean de Urgență «Sfântul Pantelimon» din Focșani”, a declarat președintele Marian Oprișan.
 
Sănătatea vrâncenilor este o prioritate pentru administrația județeană, care face tot posibilul pentru ca sistemul medical să fie modernizat. Astfel, grație demersurilor făcute de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, la Spitalul Județean de Urgență continuă programul investițional în aparatură medicală de ultimă generație. „În urmă cu câteva luni, vă spuneam că pentru mine sănătatea cetățenilor din Vrancea este o prioritate. Cu toții vedem că, din păcate, nepăsarea și lăcomia unora au adus aproape în colaps sistemul sanitar, o realitate cu care noi ne confruntăm zi de zi. Deși ne-am dori, minuni nu se pot face peste noapte, dar cu preocupare și muncă îndreptăm lucrurile. Este ceea ce noi facem zi de zi la Spitalul Județean de Urgență «Sfântul Pantelimon» din Focșani. În aceste zile, alte noi echipamente medicale de ultimă generație – două aparate video endoscop superior și inferior, două aparate turn laparoscopic și un artroscop pentru ortopedie traumatologie – au ajuns la Spitalul Județean de Urgență «Sfântul Pantelimon» din Focșani”, a anunțat șeful administrației județene.
Noile dotări fac parte din programul investițional demarat în 2015 și prin intermediul căruia Spitalul Județean a primit deja aparatură modernă de specialitate în valoare de 25 milioane de lei.
 

Aparatură medicală de înaltă performanță 

În cadrul procesului de modernizare, în 2016 au mai ajuns la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani următoarele echipamente: 1 aparat radiologie cu braț C; 3 ecografe Doppler; 2 sisteme disectore și sigilare cu ultrasunete; 1 aparat radiologie; 1 masă de operații chirurgie generală; 1 masă de operații ortopedie; 1 masă de operații ginecologie; 1 masă de operații urologie; 1 platformă electrochirurgicală cu sigilare vasculară și evacuator de fum și argon; 1 electrocauter cu evacuator de fum; 4 aparate de anestezie de înaltă performanță; 5 aspiratoare chirurgicale; 1 turn; 3 injectomate și un perfuziomat; 2 lămpi chirurgicale; 3 aparate încălzire pacient; 2 lavoare cu două posturi; 1 turn laparoscopie chirurgie generală; 1 turn artroscopie; 1 defibrilator extern; 1 microscop chirurgical; 1 turn videoendoscopie digital  superioară și inferioară; 1 turn videoendoscopie digitală superioară și inferioră; 1 ecco Doppler; 2 lămpi chirurgicale; 2 lămpi chirurgicale cu monitor și cameră video; 2 mese de operație chirurgie generală; 1 masă de operație ginecologie; 1 masă chirurgicală pediatrică; 1 electrocauter cu evacuator de fum; 1 aparat anestezie de înaltă performanță; 3 aparate anestezie standard; 1 turn laparoscopie pentru ginecologie; 8 turnuri; 3 injectomate + 1 perfuzomat; 1 aspirator chirurgical; 9 scaune chirurgicale/anestezist; 9 mese instrumentar; 4 mese hidraulice; 1 defibrilator extern; 1 microtom normal rotativ; 1 tonometru non contact cu jet de aer; 1 sondă ecograf lineară; 1 histeroscop.
De asemenea, Spitalul Județean beneficiază și de un computer tomograf ultramodern, care a intrat în dotarea unității medicale tot în luna mai a acestui an. „Vă reamintesc că Spitalul Județean de Urgență «Sfântul Pantelimon» din Focșani a fost dat în folosință în 1972 și de atunci nu a mai beneficiat, decât sporadic, de dotare cu aparatură modernă. Noile aparate vor fi de folos medicilor și vor ameliora suferințele celor bolnavi. Așa să îmi ajute Dumnezeu!”, a adăugat președintele Marian Oprișan.

Computer Tomograf de ultimă generație

Directorul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani, Constantin Mîndrilă, a declarat că banii sunt alocați unității medicale pe care o conduce în două tranșe de către Ministerul Sănătății, în urma demersurilor făcute de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, la minister. „Å¢in să mulțumesc președintelui Marian Oprișan pentru sprijinul acordat în alocarea celor peste 25 milioane de lei pentru dotarea cu aparatură medicală necesară desfășurării în bune condiții a activității din această unitate medicală. Este vorba de echipamente medicale de care spitalul avea mare nevoie și care, în cea mai mare parte, deja au fost achiziționate și au intrat în dotarea Spitalului Județean „, a precizat Constantin Mîndrilă.
Acesta a adăugat că după aproape 7 ani de așteptări, Spitalul Județean are în sfârșit un Computer Tomograf de ultimă generație, produs de firma Siemens din Germania. „După aproape 7 ani de așteptări, Spitalul Județean are în sfârșit un Computer Tomograf de ultimă generație, produs de celebra firmă Siemens din Germania, cel mai performant din Focșani”, a susținut Constantin Mîndrilă.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?