Lucian Postolache este candidatul PSD la funcția de primar al comunei Răstoaca, la alegerile locale din 5 iunie. Lucian Postolache este fiu al comunei Răstoaca, are 54 de ani, este căsătorit și are patru copii. A absolvit școala generală din localitate, apoi Liceul Al. I. Cuza din Focșani. Ca sportiv, în 1980 a fost unul dintre tinerii din Vrancea care a purtat flacăra olimpică în drumul spre Jocurile Olimpice de la Moscova. A absolvit Facultatea de mecanică din București, după care a lucrat ca inginer la fostul ISEH Focșani.
După 1991 a plecat în Franța, unde a trăit în următorii 20 de ani. Acolo a lucrat inițial ca proiectant pentru mașini speciale, după care și-a înființat propria firmă. De 15 ani are dublă cetățenie, română și franceză.
„Prin ceea ce am făcut, am acumulat o experiență foarte mare, atât profesională cât și de viață, relații personale și profesionale pe care îmi doresc să le pun în folosul comunei. Am cunoscut Franța și țările limitrofe, cunosc problemele din mediul economic atât din România cât și din celelalte țări. Am discutat, negociat cu firme mici, dar și cu firme multinaționale. Am cunoscut modul în care funcționează administrația locală franceză și am văzut disponibilitatea pe care o au pentru a discuta cu cetățenii”, ne-a spus Lucian Postolache. Acesta a arătat că a ales să candideze din partea PSD pentru că „este singurul partid care poate susține proiectele mele cu fapte, nu cu vorbe”.
Candidatul PSD spune că în Răstoaca sunt multe de făcut și trebuie soluții noi, concrete și realiste. Localitatea are o bogăție inestimabilă, apa, prin cele trei râuri și prin pânzele freatice. „În loc să fim loviți de inundații și secetă, trebuie să fructificăm acest dar. Trebuie urgent să împiedicăm inundarea satului prin diguri, canale, decolmatare. Trebuie să creăm instalațiile necesare pentru a iriga terenurile. Trebuie create perdele de copaci pentru împiedicarea înzăpezirii satului”, spune Lucian Postolache.
O altă problemă este drumul național care traversează localitatea. Åžoseaua ce traversează comuna devine, prin creșterea traficului și a vitezei mașinilor, o barieră ce desparte satul în două, generând accidente. „Securizarea șoselei, trotuarele și pista pentru biciclete au devenit o prioritate pentru securitatea comunei și a locuitorilor ei. Nu trebuie să fie anul și accidentul mortal pe șosea. Cu competența mea și a echipei mele, vom iniția proiectele necesare și le vom pune în practică. Dimensionarea și realizarea lor trebuie să răspundă criteriilor de durabilitate, fiabilitate și rentabilitate”, a spus candidatul PSD.
Lucian Postolache a arătat că pe lista de priorități va fi susținerea micilor întreprintăzori, a celor care au o afacere ce reprezintă motorul satului. Aceștia trebuie ajutați să se dezvolte, să poată genera locuri de muncă, în primul rând pentru săteni. Ei trebuie implicați direct în activitatea și deciziile comunale. „Primăria prin proiectele sale, trebuie direct sau indirect să fie un creator de locuri de muncă, cu precădere pentru tineri”, a precizat candidatul PSD, Lucian Postolache.
(Advertorial Comandă PSD Vrancea. Realizat SC Media Uno SRL. CUI mandat.: 21160002)