Ediția: Miercuri 18 Iunie 2025 Nr. 6901

ȘASE MAȘINI avariate și două persoane rănite, în urma a două accidente rutiere


Un bărbat de 65 de ani a fost grav rănit în urma unui accident produs luni. Mașina victimei a fost lovită de o autoutilitară, al cărei șofer nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers, fiind proiectată apoi pe contransens, într-un alt autoturism. „La data de 25 aprilie a.c., ora 11.50, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 38 ani, din municipiul Focșani, în timp ce conducea o autoutilitară, nu a păstrat o distanță regulamentară în mers față de un autoturism care circula în fața sa, proiectându-l pe contrasens, într-un alt autovehicul. În urma producerii accidentului a rezultat rănirea gravă a bărbatului de 65 ani, din comuna Golești, conducătorul celui de-al doilea autoturism, care a fost condus la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, a transmis agent principal Lidia Brașoveanu de la Biroul de Presă al IPJ.
    Tot trei mașini au fost implicate într-un alt accident, produs pe drumul european. Un șofer din Buzău nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers și a intrat în coliziune cu o autoutilitară. În urma impactului, mașina condusă de tânărul din Buzău a fost proiectată într-o alta, care era oprită regulamentar pentru a efectua un viraj. „La data de 25 aprilie a.c., ora 13.40, polițiștii rutieri au fost sesizați despre faptul că un tânăr de 23 ani, din comuna Vadu Pașii, județul Buzău, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 E85, nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers, moment în care a fost acroșat de o autoutilitară care circula în aceeași direcție. Din impact, autoturismul a fost proiectat într-un alt autovehicul oprit regulamentar și încadrat pentru a vira la stânga, rezultând vătămarea corporală ușoară a tânărului de 23 ani. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ.
    De asemenea, un bărbat de 63 de ani, din Focșani, a ajuns la spital după un accident produs pe strada Aurora din municipiu. Bărbatul, care se deplasa cu o bicicletă, a fost lovit de o mașină. „La data de 25 aprilie a.c., ora 07.52, polițiști rutieri au fost sesizați despre faptul că un bărbat de 39 ani, din comuna Golești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Aurora din municipiul Focșani, a acroșat un biciclist de 63 ani, din localitate, căruia nu i-a acordat prioritate de trecere. În urma producerii evenimentului a rezultat rănirea ușoară a bărbatului de 63 ani, care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Focșani pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului„, au adăugat polițiștii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?