Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea organizează și anul acesta o serie de activități dedicate elevilor în contextul programului „Åžcoala Altfel-Să știi mai multe, să fii mai bun”!. De astăzi și până pe 22 aprilie a.c., jandarmii vrânceni vor face vizite elevilor din instituțiile de învățământ din județ pentru a le prezenta misiunile și activitățile pe care le execută. De asemenea, elevilor le vor fi prezentate clipuri video – documentare cu referire la activitatea Jandarmeriei Române, tehnică și mijloace specifice de intervenție.
„Scopul acestor activități este de prevenire a unor manifestări antisociale și / sau comportamente ale elevilor, de natură a-i transforma în autori, respectiv în victime ale unor fapte antisociale, urmărindu-se realizarea unor obiective din care amintim: creșterea gradului de informare a elevilor cu privire la consecințele juridice ale unor componente sociale; creșterea gradului de informare a elevilor cu privire la consecințele juridice ale unor comportamente antisociale, dar și conștientizarea elevilor cu privire la comportamentele care pot avea ca rezultat transformarea acestora în victime ale unor fapte antisociale. De asemenea, se urmărește informarea elevilor cu privire la modalitățile de sesizare a unor eventuale fapte antisociale de care au luat la cunoștință sau cărora le-au căzut victime și creșterea încrederii elevilor în Jandarmeria Română”, au transmis reprezentanții IJJ Vrancea.
În acest an, sloganul activităților organizate este „Copilărie și adolescență fără griji!”. În perioada amintită, jandarmii vor fi prezenți în mijlocul elevilor atât în municipiul Focșani cât și în localitățile Adjud, Panciu, Soveja, Măicănești și Homocea.