Ediția: Marți 15 Iulie 2025 Nr. 6920

Ziua internaţională a limbajului mimico-gestual, serbată la CSEI Elena Doamna


Ziua Internațională a Limbii Materne a fost sărbătorită duminică, de elevii Centrului Åžcolar pentru Educație Incluzivă (CSEI) „Elena Doamna” Focșani, printr-o activitate informativă și distractivă. Elevii au aflat că această zi a fost declarată de Conferința Generală UNESCO din noiembrie 1999 pentru a sensibiliza oamenii din întreaga lume față de existența tradițiilor lingvistice și culturale bazate pe înțelegere reciprocă, toleranță și dialog. De asemenea, ei au aflat că statul român, prin Ordonanța de Urgență nr.102 din 29 iunie 1999, a recunoscut limbajul mimico-gestual ca limbă maternă a persoanelor surde.
Comunitatea surzilor este o minoritate lingvistică cu un limbaj și o cultură proprie. „«Limba este cartea de noblețe a unui neam»- V. Alecsandri. Tocmai de aceea, elevii s-au distrat în modul lor specific, cu jocuri de societate, dans, pantomimă. Coordonatorul activității a fost doamna profesor Lonia Popescu, interpret în limbaj mimico-gestual”, a transmis Ioana Cherciu, directoarea CSEI „Elena Doamna” Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?