Octavian V., un tânăr de 27 de ani din Focșani, care și-a terorizat tatăl și nu numai, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de distrugere, amenințare, violare de domiciliu, dar și furt calificat. Tânărul, judecat acum în stare de arest preventiv, a comis infracțiune după infracțiune și a fost arestat cu greu, crezându-se inițial că are probleme psihice.
În rechizitoriul procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, care au dispus trimiterea lui în judecată, se arată că la data de 12 octombrie 2015, l-a amenințat pe tatăl său cu incendierea locuinței, a mașinii familiei, dar și a unui atelier pe care tatăl îl are în Focșani.
Patru zile mai târziu, Octavian V. a acționat din nou, spărgând un geam și distrugând fără drept sistemele de închidere de la două uși. Și de această dată, victima a fost tot tatăl său peste care a reușit astfel să intre în casă. Și-a continuat activitatea infracțională, pe data de 18 octombrie, distrugând oglinzile retrovizoare ale unor mașini. A creat astfel un prejudiciu de 1500 lei. De asemenea, a mai distrus și o mașină, creând un prejudiciu de 600 lei în acest caz.
La finele lunii octombrie a acționat din nou. A spart geamul casei pe care tatăl o deține într-o comună din zona de munte a județului și a plecat din imobil cu 36 de sticle cu băuturi alcoolice, 9 parfumuri, o icoană, un ceas dar și alte bunuri. Tot atunci a incendiat o mașină parcată pe o stradă din Focșani, în acest caz fiind ajutat de un alt inculpat, Aurelian B., care l-a dus cu taxiul până în locul în care era parcată mașina incendiată și i-a cumpărat benzină. Prin incendierea mașinii a creat un prejudiciu de 4.800 lei.
Pe 1 noiembrie 2015 i s-a cășunat din nou pe tatăl său. Astfel, a mers la atelierul acestuia de pe Bulevardul Unirii și a spart un geam, creând un prejudiciu de 300 lei. A continuat să facă rele, când la începutul lunii decembrie anul trecut a distrus ușa apartamentului părinților, după care a furat un telefon mobil de la o persoană, care se deplasa pe stradă.
Octavian V. a fost în cele din urmă arestat și odată cu trimiterea în judecată măsura i-a fost menținută. A făcut contestație, dar aceasta i-a fost respinsă de magistrații de la Tribunal, ceea ce înseamnă că cel puțin până pe data de 6 februarie, el va rămâne în arest.