Ediția: Miercuri 18 Iunie 2025 Nr. 6901

Tichete sociale acordate ca stimulente educaționale copiilor săraci


Mai este doar un pas până când copiii ce provin din familii defavorizate vor primi tichete sociale în valoare de 0,1 ISR, adică 50 de lei lunar, ca să meargă la grădiniță. Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate a fost publicată în Monitorul Oficial încă din luna noiembrie a anului trecut, iar în momentul de față, Normele metodologice de aplicare a actului normativ sunt supuse dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Muncii. 
Stimulentele educaționale se acordă copiilor din familii defavorizate în condițiile în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele criterii: vârsta minimă a copilului este de 3 ani, împlinită oricând pe parcursul anului școlar curent – copiii pot fi înscriși la grădiniță și înainte să împlinească vârsta de 3 ani, dacă spațiul o permite, dar devin eligibili în luna în care împlinesc vârsta de 3 ani; vârsta maximă a copilului este de 6 ani, împliniți după data de 1 septembrie a anului școlar curent, în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și ale metodologiei de înscriere în învățământul primar; venitul lunar pe membru de familie este de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură, prevăzut de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.
    Potrivit Normelor metodologice de aplicare a legii, stimulentul se acordă și copiilor din familii defavorizate fără domiciliu și/sau fără locuință, considerați persoane fără adăpost, dar numai pe perioada în care se află în evidența serviciilor publice de asistență socială de la nivelul primăriilor localităților unde trăiesc. Normele stabilesc că beneficiază de acest stimulent familia formată din soț, soție și copiii aflați în întreținerea acestora, care locuiesc împreună. Stimulentul se acordă și familiei formată din persoană singură și copiii aflați în întreținerea acesteia și care locuiesc împreună, considerându-se familie și persoanele necăsătorite, cu copiii lor și ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc și gospodăresc împreună, dacă asta se consemnează în ancheta socială.
    De reținut este faptul că stimulentul educațional se acordă numai pentru copiii din familii sărace, care frecventează în mod regulat unitățile de învățământ preșcolar. „Stimulentul se acordă lunar, pe perioada participării copilului la activitățile organizate în cadrul unităților din învățământul preșcolar, în perioada septembrie-iunie, pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere, însoțită de actele doveditoare privind componența familiei, veniturile acesteia și înscrierea/ frecventarea activităților organizate de grădiniță. Cererea de participare în program poate fi făcută în termen de 30 de zile de la înscrierea copilului la grădiniță, iar stimulentul se acordă pentru prima lună în care copilul a îndeplinit criteriile de frecvență, dacă se mențin criteriile de eligibilitate prevăzute de lege”, se precizează în Normele metodologice, care mai reglementează faptul că beneficiarul stimulentului este copilul, iar titularul tichetului social pentru grădiniță este reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului.

Tichetul social, folosit strict pentru cumpărarea lucrurilor precizate în Norme

    Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2015 precizează că titularul poate folosi tichetul social pentru grădiniță, în perioada de valabilitate, numai pentru achiziționarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte și/ sau rechizite, exclusiv de la operatorii care comercializează produsele respective, cu care unitatea emitentă are încheiate contracte de servicii specifice sectorului de tichete sociale.
Este interzisă utilizarea tichetelor pentru achiziționarea de țigări și/sau băuturi alcoolice ori valorificarea acestora prin transformarea în bani. „Se interzice titularului: solicitarea și/sau primirea unui rest de bani la tichetul social pentru grădiniță, în cazul în care suma corespunzătoare produselor solicitate este mai mică decât valoarea nominală a tichetului; utilizarea tichetelor sociale pentru grădiniță în magazine, locații, unități, piețe de orice fel, care nu vând produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte și/sau rechizite și nu au afișate la intrare autocolantele speciale ale unității emitente; comercializarea tichetelor sociale pentru grădiniță în schimbul unor sume de bani și/ori altor bunuri și servicii; utilizarea tichetelor sociale pentru grădiniță pentru achiziționarea altor produse decât alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte și/sau rechizite”, reglementează Normele.

Prezența la grădiniță a copilului, verificată inopinat

    Prezența copiilor beneficiari de stimulent educațional la grădiniță va fi notată zilnic de cadrele didactice, iar verificarea prezenței se realizează inopinat de directorul unității de învățământ și asistent social, cel puțin o dată pe lună. Astfel de vizite vor fi făcute, prin sondaj, și de reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean și alți reprezentanți ai autorităților publice. 
Copiii pot fi învoiți de către părinți în limita a 3 zile pe lună, cu condiția anunțării cadrelor didactice. „În caz excepțional, o singură dată pe an școlar, copiii pot beneficia de tichete sociale pentru grădiniță dacă au fost bolnavi și perioada de recuperare depășește 50% din zilele de grădiniță. Pentru toate absențele medicale, părintele este obligat să prezinte certificatul medical sau scutirea medicală în vederea motivării absențelor, până pe data de 3 a lunii următoare. În vederea urmăririi respectării condițiilor de acordare a dreptului la stimulent, primarii dispun efectuarea de verificări la interval de 12 luni sau ori de câte ori este nevoie. Dreptul la stimulent se suspendă pe perioadele în care copilul nu îndeplinește condițiile de frecvență prevăzute de lege, inclusiv pe perioada vacanțelor”, precizează actul normativ, care mai prevede că pentru anul școlar 2015 – 2016, prezența se va nota începând cu data de 15 februarie, respectiv începutul semestrului doi, conform structurii anului școlar.
     Stimulentul educațional nu este inclus în veniturile salariale, nu este impozabil, conform Codului fiscal, și nu se urmărește silit decât pentru recuperarea sumelor necuvenite acordate cu același titlu. Stimulentul educațional nu se ia în calcul la stabilirea unor obligații legale de întreținere și nici la stabilirea veniturilor în baza cărora se acordă beneficii de asistență socială sau alte prestații sociale bazate pe testarea veniturilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?