Inspectoratul Școlar Județean Vrancea organizează două concursuri pentru ocuparea funcțiilor de consilier IAS la Compartimentul Financiar Contabil, Tehnic Administrativ și consilier IAS/ Auditor Intern. Candidații vor susține două probe, respectiv una scrisă și interviul. În cadrul probei scrise, candidaților le vor fi testate cunoștințele teoretice și practice și va consta în redactarea unei lucrări pe baza tematicii și bibliografiei indicate. Examenul va avea loc pe 17 decembrie, începând cu ora 10:00. Interviul are drept scop testarea abilităților și motivația candidaților, urmând a se desfășura pe 21 decembrie, tot la ora 10:00.
Candidații care doresc ocuparea funcției de consilier IAS la Compartimentul Financiar Contabil, Tehnic Administrativ trebuie să îndeplinească anumite condiții specifice: studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, specializarea construcții civile și industriale; să aibă o vechime în specialitatea studiilor de 8 ani; să aibă cunoștințe de operare/ programare pe calculator la un nivel avansat; să dețină cunoștințe privind patrimoniul, achiziții de bunuri și servicii, asigurarea și aprobarea documentațiilor tehnico-economice pentru realizarea obiectivelor de investiții.
Candidații care doresc ocuparea funcției de consilier IAS/ Auditor Intern trebuie să îndeplinească următoarele condiții: studii superioare economie de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă; certificat de atestare ca auditor intern de către MFP; vechime de minim 8 ani în specialitatea studiilor; cei care au specializări în domeniul postului au un avantaj; cunoașterea legislației și normelor specifice activității de audit intern; cunoștințe de operare pe calculator- Word, Excel.
Cei interesați își pot depune dosarele de înscriere până pe 9 decembrie, ora 16:00, la secretariatul ISJ. Dosarul trebuie să conțină: cerere de înscriere la concurs, adresată ISJ Vrancea; copia actului de identitate; copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale celor care fac dovada unor specializări; copia carnetului de muncă sau o adeverință care să ateste vechimea în muncă/ în specialitatea studiilor; cazierul judiciar sau o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale; adeverință medicală care atestă starea de sănătate; curriculum vitae; alte documente relevante pentru desfășurarea concursului. Candidații pentru postul de auditor intern trebuie să atașeze la dosar și avizul favorabil al Direcției de audit public intern din cadrul Ministerului Educației, o scrisoare de recomandare de la ultimul loc de muncă; o declarație privind respectarea prevederilor art.20 alin.(1) din Legea auditului public intern, referitoare la incompatibilitățile auditorilor interni.
Pentru alte informații cu privire la cerințele concursurilor, la perioada de desfășurare și bibliografie, persoanele interesate pot consulta documentele publicate pe site-ul ISJ Vrancea.