Ediția: Miercuri 9 Iulie 2025 Nr. 6916

Benzi rezonatoare în cinci intersecții de pe E 85 și DN 24


Pe drumul european E85, în intersecții cu drumuri județene, comunale ori de exploatare modernizate, dar și pe DN 24 Tișița – Cosmești, au fost amplasate, de curând, benzi rezonatoare. Unul dintre punctele în care s-au montat astfel de benzi, care au rolul de a atenționa șoferii, este cel de la intersecția cu drumul de exploatare modernizat care duce către satul Coroteni, comuna Slobozia Bradului, acolo unde la începutul lunii octombrie și-au pierdut viața patru tineri din Vintileasca. Măsura a fost dispusă de reprezentanții Secției de Drumuri Naționale și Poliția Rutieră și se dorește, astfel, reducerea numărului de accidente și a numărului de victime. De asemenea, în perioada imediat următoare, la Dumbrăveni, din zona pieței și până în dreptul spitalului, se va monta un parapet separator al benzilor de circulație.

    În patru intersecții ale drumului european E 85 cu drumuri județene, comunale ori de exploatare modernizate, dar și pe DN 24 Tișița – Cosmești, reprezentanții Secției de Drumuri Naționale (SDN) și ai Poliției Rutiere au amplasat benzi rezonatoare, scopul acestora fiind reducerea numărului de accidente și a numărului de victime. Evident că aceste benzi rezonatoare au fost montate în zonele cu probleme, unde s-au înregistrat de-a lungul timpului grave accidente de circulație.
    Una dintre acestea este intersecția drumului european E85 cu drumul de exploatare modernizat care duce către satul Coroteni, comuna Slobozia Bradului. Aici, la începutul lunii trecute, patru tineri din comuna Vintileasca, respectiv două femei și doi bărbați, au murit într-un cumplit accident rutier. La vremea respectivă s-a spus că ar fi fost mai multe victime, deoarece cele două tinere erau însărcinate.
Tinerii se aflau într-un autoturism marca Opel și veneau de la Buzău. În  intersecția cu drumul de exploatare, șoferul a oprit pentru a efectua virajul la stânga, vrând astfel de scurteze drumul spre casă. Mașina care circula din spate, un VW cu numere de Dîmbovița, nu a observat la timp că Opelul este oprit și a intrat în coliziune cu acesta. Apoi, Opelul, în care se aflau patru tineri, de 27, 25, 19 și 20 de ani, a fost proiectat pe contrasens, într-o cisternă, care l-a făcut praf. Tinerii nu au mai avut nicio șansă la viață. Doi au murit pe loc, iar doi au fost resuscitați, însă  manevrele nu au avut rezultatele dorite.
Un alt loc în care s-au amplasat astfel de benzi rezonatoare, care au rolul de a  atenționa șoferii, este la intersecția drumului european cu drumul comunal 184, către satul Cornetu, tot pe raza comunei Slobozia Bradului.

Benzi rezonatoare în intersecția cu drumul către Ciorani

    O zonă periculoasă este și intersecția cu drumul comunal care duce către Ciorani, pe raza comunei Pufești, motiv pentru care și aici s-au amplasat astfel de benzi. În această intersecție, în toamna anului trecut, o mamă din Suceava și unul dintre copiii ei au murit în urma unui accident, iar alți membri ai familiei celor doi au fost grav răniți. Victimele se aflau într-o dubă, în momentul în care șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers, a ajuns pe contrasens și s-a izbit violent de un tir, condus de un cetățean polonez. Duba a ajuns în tir după ce a izbit o mașină oprită pentru a efectua virajul pe drumul către Ciorani. Mama și copilul ei au murit îmbrățișați.
    O altă zonă în care s-au amplasat benzi rezonatoare este intersecția cu drumul județean 119 C, către Ruginești. Aici, la finele lunii trecute, două persoane au fost rănite. Ele se aflau într-o mașină care oprise pentru a efectua virajul pe drumul care duce către Ruginești. Un șofer de tir care venea din spate nu a văzut că mașina este oprită și a acroșat-o. Din fericire, acest accident nu s-a soldat cu pierderi de vieți omenești.
    Aceeași măsură a fost dispusă și pe DN 24 Tișița – Cosmești, la intersecția cu drumul județean 204 E, care duce către Mărășești. Aici, în 2013, un tânăr de numai 24 de ani a pierit într-un cumplit accident rutier, el deplasându-se cu o motocicletă. Nenorocirea s-a produs după ce un șofer din Mărășești nu a acordat prioritate de trecere motocicletei, pe care se aflau doi tineri. În urma impactului cu mașina, motocicleta s-a lovit de un indicator rutier, după care a ajuns pe câmp. Unul dintre tineri a murit pe loc. „Având în vedere evenimentele rutiere care s-au produs în ultima perioadă și nu numai, în colaborare cu reprezentanții Secției de Drumuri Naționale Vrancea s-a luat măsura aplicării de benzi rezonatoare pe drumul european, dar și pe DN 24, la intersecția cu drumuri laterale. Măsura dispusă are ca scop reducerea numărului de accidente de circulație. Aceste benzi rezonatoare au un caracter de atenționare a conducătorilor auto, care îi determină să fie mai atenți, dar și să reducă viteza de deplasare”, ne-a declarat comisarul șef Viorel Gheorghe, șeful Poliției Rutiere Vrancea.

Parapet pentru separarea sensurilor, la Dumbrăveni

    O altă măsură dispusă este aceea de a se monta un parapet separator pe axul drumului, la Dumbrăveni, din zona pieței și până la spital. Parapetul separator este tip new jersey, după cum ne-a spus șeful Poliției Rutiere, care a adăugat că va avea o lungime de aproximativ 300 metri. Și această măsură are ca scop tot reducerea numărului de accidente, parapetul separator urmând să fie amenajat în perioada imediat viitoare.
    Măsura de amplasare a benzilor rezonatoare este una provizorie, pentru că, în viitor, se dorește amenajarea intersecțiilor, în sensul de a fi create benzi separate de efectuare a virajelor la stânga. Acest lucru este luat în calcul pentru anul viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?