Producătorul Alex Kurtzman va realiza o nouă serie Star Trek pentru micul ecran, care va avea premiera în ianuarie 2017 și va fi difuzată de rețeaua de televiziune CBS, scriu AFP și The Hollywood Reporter. Kurtzman nu este străin de saga Star Trek, el fiind coscenarist și coproducător pentru două lungmetraje ale seriei: ‘Star Trek’ (2009) și ‘Star Trek: Into Darkness’ (2013). Alex Kurtzman a mai lucrat la câteva seriale televizate printre care ‘Hawaii 5.0’, difuzat în Franța de canalul M6. Potrivit CBS Television Studios, acest nou serial nu va avea vreo legătură cu următorul lungmetraj intitulat ‘Star Trek Beyond’, care va avea premiera în 2016.
Kurtzman și producătoarea Heather Kadin, cunoscută pentru serialele ‘Matador’, ‘Scorpion’, ‘Sleepy Hollow’, ‘Limitless’, vor fi producători executivi. Cei de la CBS caută un scenarist care să se ocupe de scenariul peliculei. Anul viitor se împlinesc cinci decenii de la primul episod, difuzat la 8 septembrie 1966, al seriei Star Trek. Al patrulea film al francizei Star Trek ar urma să apară pe marile ecrane în 2019, însă Alex Kurtzman nu este asociat acestui proiect.