Papagalul nimfa, o pasăre inteligentă, blândă, docilă, jucăușă și prietenoasă, este una dintre cele mai răspândite păsări de companie, care își încântă posesorul și datorită capacității ridicate de a învăța cuvinte.
Papagalul nimfa (Nymphicus hollandicus) este cea mai mică specie din familia Cacatuidae, ordinul Psittaciformes, originară din Australia. Abia în 1788, a primit un nume științific, dat de naturalistul german J.F.Gmelin și anume „Psittacus Novaehollandiae”. În 1793, scriitorul și biologul scoțian Robert Kerr l-a numit „Psittacus hollandicus”, iar în 1832 și-a primit numele definitiv de la herpetologistul german Johann Georg Wagler, și anume „Nymphicus hollandicus”. Ulterior, a fost mutat într-un gen numai al său — Nymphicus — al cărui nume provine de la nimfe, creaturi din mitologia greacă. Cea de-a doua particulă din denumirea științifică actuală — Nymphicus hollandicus — amintește de vechea denumire folosită pentru Australia, Noua Olandă.
Papagalul nimfa atinge la maturitate o dimensiune de maxim 40 cm și o greutate cuprinsă între 80 și 120 grame, coada sa reprezentând jumătate din lungimea totală. Penajul său este, în mare parte, gri. Totuși, aripile sale prezintă, pe marginea exterioară, dungi albe, iar obrajii sunt „ornați” cu cercuri portocalii ori roșii, care au la masculi culoarea mai intensă decât la femela nimfa; cea din urmă prezintă o coadă mai colorată, comparativ cu cea a masculului, potrivit site-ului animaldiversity.org. Fața masculilor este, în general, albă sau galbenă.
Deși coloritul obișnuit al unui papagal nimfa este cenușiu, o serie de mutații de culoare efectuate de-a lungul generațiilor au dus la apariția de exemplare cu colorit diferit, botezate Pied, Pearled, Cinnamon, Whitefaced, Lutino, Albino, Yellowcheeked etc. Problema în majoritatea mutațiilor este chelia ce se dezvoltă sub creasta papagalilor nimfa. Principala caracteristică a acestor papagali rămâne însă creasta ridicată, care exprimă starea sa de spirit. Astfel, un papagal nimfa speriat sau agitat va avea creasta în poziție verticală, în timp ce unul într-o stare relaxată va prezenta o creastă ușor înclinată. Când creasta este pleoștită, papagalul nimfa este furios, supărat sau într-o stare defensivă, potrivit www.animale.ro. Acestui set de manifestări i se adaugă obiceiul său de a da din cap, de a scrâșni din dinți, de a se scărpina cu ciocul, de a atârna cu capul în jos, dar și de a mușca.
Papagalul nimfa, sociabil și afectuos, este ușor de îngrijit, astfel că reprezintă o alegere inspirată pentru un crescător începător. Nu în ultimul rând, este o pasăre care poate învăța să vorbească și care — în special masculul — se manifestă foarte sonor dacă este supărat, plictisit, obosit etc. El ar trebui adăpostit într-o colivie suficient de încăpătoare, astfel încât, atunci când pasărea își întinde aripile, să nu se lovească de barele ei. În acest sens, un exemplar poate fi adăpostit într-o colivie de circa 25x50x50 cm. Totuși, întrucât este o pasăre care preferă să trăiască în pereche sau în stoluri, în mediul natural, papagalul nimfa ar putea fi adăpostit cu cel puțin încă un exemplar, însă într-o volieră. Din colivia papagalului nimfa nu ar trebui să lipsească jucăriile și stinghiile, utile dovedindu-se și barele orizontale pe care pasărea se poate cățăra.
Nimfele își aranjează și își curăță penajul, activități care durează două ore pe zi. Datorită faptului că sunt păsări care trăiesc în stoluri, ele își desfășoară toate activitățile zilnice împreună, se spală împreună, mănâncă împreună etc. În grădinile zoologice în care se găsesc aceste păsări, sunt puse oglinzi, pentru a simula spațiul lor natural, și anume stolul. Alimentația unui papagal nimfa trebuie să includă semințe, fructe și legume proaspete, potrivit www.arkive.org. Pentru a evita îmbolnăvirea păsării, fructele și legumele trebuie bine spălate. Periodic, îi poți oferi nimfei și bucățele de ou fiert tare. Printre favoritele lor, se enumeră salata verde, morcovii cu frunze, merele, porumbul încă necopt pe știulete, cozile de ardei cu semințe, cartofii, orezul, semințele de soc, nucile, strugurii, mandarinele, portocalele, vișinele, prunele, ardeii, sfecla roșie, castraveții, mazărea. Din colivia unei nimfe nu trebuie să lipsească vasul cu apă curată, care trebuie schimbată zilnic.
Papagalul nimfa își ascunde, de regulă, foarte bine simptomele de boală, o trăsătură care îl ajută să supraviețuiască în sălbăticie. Pentru a descoperi boala la timp, este esențial să îi urmărim zilnic comportamentul și să remarcăm eventualele schimbări, precum pierderea apetitului pentru hrană, indispoziția, pierderea penajului etc. Printre cele mai comune boli cu care se poate confrunta papagalul nimfa, se numără deficiențele de vitamine, obezitatea și bolile adiacente (artrita, boala ficatului gras), bolile respiratorii etc.
Speranța de viață a unui papagal nimfa variază considerabil, de la circa 5 ani la peste 30 de ani, dacă trăiește într-un mediu cald și este îngrijit, are hrana necesară și este mereu în preajma cuiva.
