Un șofer beat criță a făcut „ravagii” în trafic. Cu o alcoolemie de 0,71 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat la primele ore ale dimineții, el a dat cu mașina peste o bătrână, apoi a plecat de la fața locului. A parcurs puțin peste un kilometru, iar într-o curbă, mașina condusă de el a derapat, a ieșit de pe șosea, s-a izbit de un copac de pe marginea drumului, după care s-a răsturnat.
Evenimentul a avut loc miercuri dimineață, la Străoane. „La data de 26 august a.c., ora 08.50, pe DN 2L în comuna Străoane, D. Gicu, de 48 ani, din municipiul Adjud, în timp ce conducea un autoturism, din cauza vitezei necorespunzătoare a pătruns pe contrasens, lovind o femeie de 85 ani, care circula în calitate de pieton.
După producerea evenimentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, iar la o distanță de aproximativ 1,4 km, într-o curbă la dreapta, a derapat, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac, apoi mașina s-a răsturnat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal”, au transmis polițiștii vrânceni.
Un alt eveniment a avut loc la Ruginești. Un căruțaș băut bine nu a mai putut ține calul și atelajul în frâu într-o curbă, intrând în coliziune cu gardul unei locuințe. În urma impactului, căruțașul s-a dezechilibrat și a căzut cu capul de asfalt, suferind răni grave. „La data de 26 august a.c., ora 01.50, în comuna Ruginești, un bărbat de 53 ani, din localitate, în timp ce conducea un atelaj hipo, fiind într-o stare avansată de ebrietate, într-o curbă la dreapta a intrat în gardul unei locuințe, apoi s-a dezechilibrat și a căzut cu capul de asfalt, rănindu-se grav. Acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, au adăugat oamenii legii.
Pieton accidentat de un biciclist
Alte două accidente s-au produs, miercuri, la Gologanu și Ruginești. La Gologanu, o fetiță de 12 ani a fost rănită ușor după ce o mașină a dat peste ea, în timp ce traversa strada. Oamenii legii spun că în momentul accidentului, copila traversa strada neregulamentar. „La data de 26 august a.c., ora 19.10, pe str. Crizantemelor din comuna Gologanu, un bărbat de 38 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, a accidentat ușor o minoră de 12 ani, din aceeași localitate, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, transmit polițiștii.
La Ruginești, victima este un copil de 15 ani, care a fost lovit de o bicicletă manevrată de un altul, de 14 ani. Victima a suferit răni ușoare. „La data de 26 august a.c., ora 21.00, pe DC 26 în comuna Ruginești, un tânăr de 14 ani, din localitate, în timp ce se deplasa pe o bicicletă, din cauza neatenției a acroșat și accidentat ușor un pieton de 15 ani, care circula pe marginea părții carosabile.Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, au mai transmis oamenii legii.