Ediția: Vineri 20 Iunie 2025 Nr. 6903

Dispozitiv modern de donare la Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea


Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) Vrancea a primit de la Institutul Național de Hematologie, un dispozitiv modern de donare, în valoare de aproximativ 50 de mii de euro. Practic, acest aparat, un dispozitiv de afereză, recoltează din sângele pacientului doar produsul transfuzional necesar, de exemplu masa trombocitară, iar ce rămâne se reintroduce donatorului. Medicul Mioara Hanță ne-a spus că dispozitivul este foarte util instituției, mai ales că, de multe ori, există solicitări de anumite produse transfuzionale, nu doar de sânge. „Acest aparat a fost primit de la Institutul Național de Hemtologie, în urma solicitării noastre. Ne este foarte util, pentru că ceea ce se ia de la un pacient, de exemplu, strict masa trombocitară, de la aparatul clasic de recoltare, era nevoie cam de 5-6 donatori”, ne-a declarat medicul Mioara Hanță.
    Primul donator care a încercat acest aparat este un focșănean, vechi donator al instituției. „M-au solicitat cei de la Centrul de Transfuzie Sanguină și am venit. Nu doare absolut deloc recoltarea, numai că timpul este mai mare față de o donare clasică. Mă simt foarte bine când donez sânge”, ne-a spus Marius Băltărețu.
    Vineri, la CTS Vrancea a fost prezent și reprezentantul companiei care a adus dispozitivul, un medic care ne-a oferit mai multe detalii despre dispozitivul de afereză. „Este un dispozitiv de afereză pentru obținerea de produse transfuzionale de la donatori. Acest dispozitiv recirculă  un volum mic din sângele donatorului, este vorba de 200 de mililitri de sânge, care este scos de la donator, dar sângele este recirculat și are loc o procesare, în sensul că aparatul face separarea pe componente a sângelui, și poate recolta, separat, oricare componentă. Tot ce nu se recoltează, se returnează la donator. Singurul dezavantaj important pentru pacient este timpul procedurii, care comparativ cu o donare standard, este mai lung, cam de 30-40 de minute. Valoarea dispozitivului este de 50 de mii de euro. La nivelul țării, sunt 15 astfel de aparate”, ne-a declarat medicul Laurențiu Negru, reprezentantul companiei care a distribuit dispozitivul în România.
    Reamintim că, în urmă cu două săptămâni, CTS Vrancea a primit de la Ministerul Sănătății două frigidere și trei congelatoare pentru depozitarea plasmei.
Cei care doresc să doneze sânge trebuie să aibă vârste cuprinse între 18 și 50 de ani, iar la donatorii fideli se poate merge chiar și până la 60 de ani. Donatorul trebuie să fie sănătos, să nu aibă boli cardiace, pulmonare, respiratorii sau boli transmisibile. Sunt acceptate la donare femeile care au peste 58 de kilograme și bărbații care au peste 60 de kilograme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?