Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea l-au trimis în judecată pe tânărul șofer care, la finele anului trecut, a decapitat un focșănean pe trecerea de pietoni de pe strada Longinescu din municipiu. În urma expertizei efectuate a rezultat că la momentul accidentului, mașina condusă de Cristi Tiberiu M. rula cu o viteză de 63 kilometri la oră, iar din raportul medico-legal a rezultat că moartea victimei a fost violentă. Familia victimei, respectiv cei doi fii și soția, se constituie parte civilă în dosar. Conform rechizitoriului, daunele morale solicitate de aceștia sunt de un milion de lei, la care se adaugă peste 50 mii lei daune civile.
Cristi Tiberiu M., de 24 de ani, din comuna Nereju, care în noiembrie anul trecut a accidentat mortal un bărbat, ce traversa strada pe trecerea de pietoni de pe strada Longinescu din Focșani, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru ucidere din culpă. Conform rechizitoriului, în data de 2 noiembrie 2014, în timp ce conducea un autoturism pe strada Longinescu, tânărul nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea drumului pe marcajul pietonal, acroșându-l și cauzându-i leziuni ce au condus la deces. În urma impactului, pietonul a fost proiectat pe partea carosabilă și a decedat la fața locului.
Victima, de 67 de ani, a spart parbrizul mașinii cu capul, care s-a desprins de trup, căzând în interiorul autoturismului. Trupul a fost aruncat la câteva zeci de metri depărtare. În rechizitoriu se precizează că în urma expertizei a rezultat că vina aparține conducătorului auto, care a acroșat victima pe trecere. Potrivit experților, la momentul accidentului, șoferul rula cu o viteză de 63 kilometri la oră.
Audiat fiind, tânărul, care la momentul respectiv era student la teologie, a spus că a observat târziu că o persoană s-a angajat în traversarea străzii, susținând că a virat pentru a o evita, dar nu a reușit. Nici șoferul și nici pietonul nu erau băuți la momentul accidentului.
Daune de un milion de lei
Familia victimei, respectiv cei doi fii și soția, se constituie parte civilă în dosar. Conform rechizitoriului, unul dintre fii și soția au cerut câte 25 mii lei daune materiale, în timp ce celălalt fiu are pretenții la suma de 5.000 lei. În ceea ce privește daunele morale, suma cerută este una extrem de mare. Fii au solicitat daune morale de câte 350 mii lei fiecare, în timp ce mama lor a cerut 300 mii lei, după cum reiese din rechizitoriu, în total fiind vorba de o despăgubire de un milion de lei.
Situația se poate schimba la instanță, suma acordată de judecător putând fi mai mică sau mai mare.
Unul dintre cele mai grave accidente
Accidentul de pe strada Longinescu a fost unul dintre cele mai grave evenimente rutiere produse în Focșani. În momentul în care victima a fost izbită de mașina condusă de tânărul student la teologie, trupul bărbatului de 67 de ani a fost aruncat în aer, ajungând până la firele de înaltă tensiune, după care s-a prăbușit pe caldarâm, la câteva zeci de metri distanță de locul în care a fost acroșat. Capul a spart parbrizul, iar resturi din acesta s-au împrăștiat pe bordul mașinii.
Echipajul medical care a ajuns la locul accidentului nu a mai putut face absolut nimic pentru a salva viața victimei. În schimb, i-au acordat prim-ajutor unei tinere, fiica primarului din Cîmpineanca, care se afla în mașina implicată în accident, pe locul din dreapta șoferului. Tânăra era în stare de șoc.
Oamenii care se aflau în zonă au momentul respectiv erau șocați. „Bănuiesc că avea viteză, că altfel nu putea să-l ducă atâta, să-l arunce până acolo. E păcat și de băiat, și de decedat”, ne-a spus atunci un trecător. Tânărul șofer era și el foarte afectat de cele întâmplate, spunând atunci că dacă bărbatul decedat are copii nu-și va putea ierta niciodată cele întâmplate.