Ediția: Miercuri 23 Iulie 2025 Nr. 6926

Maratonistul adjudean Ilie Roşu, la cursa cu numărul 122


În week-end s-a desfășurat Maratonul Internațional Brașov, o cursă contra cronometru la care a participat și adjudeanul Ilie Roșu, aflat la maratonul cu numărul 122 din carieră, maratonul 112 cu drapelul României și 60 cu steagul Uniunii Europene! La kilometrul 16 din acest maraton, Ilie Roșu a trecut dincolo de granița a 2500 de km de alergare împreună, cot la cot, cu drapelele României și Uniunii Europene.
Startul și sosirea au fost în Piața Sfatului, unde adjudeanul a revenit în alergare după 35 de ani, pentru că acesta este locul în care între anii 1979-1982 a trecut aproape zilnic în alergare către Tâmpa. „La Brașov a fost o luptă pe care au dat-o toți concurenții în încercarea de a-și depăși propriile limite, indiferent de vârstă și de probă. S-a arătat că granițele pot fi atinse și depășite: Victor Ilie a alergat maratonul cu numărul 200, Liviu Bica a alergat maratonul 100, Cernat Dănuț maratonul 121, iar Ilie Roșu maratonul 122. Pentru mine a fost o mare luptă, pentru că am atins peste 4600 de kilometri de alergare cu drapelul României, fluturat cam peste tot prin România și în mai mult de 40 de curse internaționale. Încă puțin și voi atinge 5000 de kilometri, care mă vor motiva să alerg cel puțin încă 10 curse anul acesta. Maratonul Internațional Brașov a fost ca o tresărire în rândul concurenților și spectatorilor, care s-a repetat pentru a 112-a oară într-o cursă de maraton”, a spus maratonistul adjudean Ilie Roșu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?