Ediția: Vineri 20 Iunie 2025 Nr. 6903

Şeful FRF: „Fotbalul e în criză“


Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, ieri. referindu-se la acuzațiile privind aranjarea unor meciuri din Liga I, că fotbalul românesc se află în criză, astfel că trebuie luate măsuri dure în asemenea cazuri. „Tot ce înseamnă zona de integritate, aveți un departament foarte activ în federație, care acționează. Avem o colaborare foarte bună cu toate instituțiile abilitate, astfel încât tot ceea ce înseamnă cercetări în această fază nu pot fi făcute public. Orice acuzație trebuie să fie probată. Sunt două zone, una sportivă și una a instituțiilor statului. În zona sportivă este sarcina Comisiei de Disciplină, iar în ceealaltă zonă ați văzut deja vizita la DNA și probabil probele care au fost. Sunt lucruri care nu s-au întâmplat niciodată. Toți trebuie să conștientizăm că situația fotbalului românesc este una de criză. Iar într-o situație de criză trebuie să iei niște măsuri foarte dure”, a declarat Burleanu.
Întrebat dacă în ultima perioadă i s-a părut vreun rezultat suspect sau vreo evoluție suspectă, Burleanu a spus: „Nu vreau să comentez, pentru că orice declarație a mea ar fi foarte ușor interpretată”. Acționarul FC Dinamo, Ionuț Negoiță, a declarat că nu are niciun fel de problemă vizavi de intenția fostului jucător dinamovist Åžtefan Bărboianu de a-l acționa în instanța civilă. „Cum merge Bărboianu, îmbrăcat în civil? E decizia fiecăruia unde merge, nu am nicio problemă. Conducătorii federație au același interes ca și mine, să facem curățenie în fotbalul românesc, să se joace strict în teren, să fie spectaculos, să readucem spectatorii la stadion”, a spus Negoiță.
Ionuț Negoiță l-a acuzat, la 6 mai, pe fundașul Åžtefan Bărboianu, pe care l-a dat afară de la echipă, că nu și-a apărat corect șansele în derbiul cu Steaua, pierdut de „alb-roșii” cu scorul de 1-3, omul de afaceri precizând că știe toate detaliile „trădării”. Conducătorul clubului dinamovist a fost, luni și marți, la DNA, dar, potrivit unor surse din cadrul FRF, nu a prezentat procurorilor anticorupție nicio probă care să-l incrimineze pe Åžtefan Bărboianu că nu și-ar fi apărat corect șansele la meciul cu Steaua. Conform surselor citate, FRF a făcut o sesizare, prin Departamentul de Integritate, la Direcția Națională Anticorupție, luni Negoiță fiind însoțit la DNA de către șeful acestui departament Costin Negraru, iar marți s-a prezentat singur în fața procurorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?