Ediția: Duminică 8 Iunie 2025 Nr. 6894

INFOPOL


Infracțiune la regimul piscicol 

    La data de 6 mai a.c., ora 06.20, polițiștii din Homocea au efectuat o acțiune pe linia braconajului piscicol, ocazie cu care în zona bălților din apropierea satului Costișa au fost depistați C. Gabriel și B. Constantin, ambii de 23 ani, din municipiul Adjud, care se aflau pe luciul apei și pescuiau în mod ilegal. La fața locului au fost găsite 4 plase monofilament tip setcă și cantitatea de 3 kg pește viu, care a fost eliberat în apă. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj piscicol.

Furturi cercetate de polițiști

    La data de 6 mai a.c., în urma activităților specifice desfășurate, polițiștii din Panciu și cei din Å¢ifești i-au depistat pe M. Aurel, de 33 ani, și P. Ionel, de 31 ani, ambii din comuna Vizantea Livezi, care în perioada martie-aprilie 2015 ar fi sustras  442 spaliere din beton, cauzând un prejudiciu de 37.100 lei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
   
    La data de 6 mai a.c., polițiștii din Măicănești au depistat doi tineri, în vârstă de 17, respectiv 18 ani, ambii din localitate, care în cursul lunii mai 2014 ar fi sustras din locuința lui P. Mircea o betonieră, în valoare de 700 lei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. 

Infracțiune la regimul circulației rutiere

    La data de 6 mai a.c., ora 17.40, polițiștii din Păunești l-au depistat pe I. Toader, de 40 ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un moped pe DJ 205, fără a poseda permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Radare

DN2-E85: Călimănești – Haret; Pufești – Domnești; Garoafa – Bizighești;
Golești – Garoafa; Golești – Focșani; Dumbrăveni – Urechești; Sl. Bradului – Obrejița; Urechești – Popești; Focșani; Mărășești; Adjud;
DN 23: Răstoaca; Vulturu;
DN 2D: Bolotești; Vidra;
DN 2L: Panciu; Cîmpuri.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?