Focșăneanul Cătălin Paraschiveanu este noua senzație a boxului românesc. Stabilit în Italia, pugilistul de 23 de ani are victorii pe linie la profesioniști și se simte pregătit pentru o nouă provocare. „Vreau să boxez pentru titlul european sau intercontinental”, a spus Paraschiveanu. După ce a obținut cea de-a șaptea victorie la profesioniști, Paraschiveanu are planuri mari.
Sportivul de 23 ani a fost de neoprit în fața sârbului Goran Milenkovic, în gala de la Milano, iar meciurile bune pe care le-a făcut în ultima vreme i-au dat încredere. „L-am văzut și l-am studiat foarte bine. Am văzut că e un adversar puternic. Am stat atent, am fost prudent și am accelerat spre sfârșitul meciului. Ghicisem o lovitură la corp, dar m-a obstrucționat foarte mult”, a povestit Paraschiveanu, într-un interviu acordat Digi Sport.
De două ori campion național la seniori și câștigător al Centurii de Aur în 2013, Paraschiveanu se află în Italia de un an. Boxerul născut în Focșani este neînvins la categoria mijlocie de când a trecut la profesionism. Ambițiile sale sunt foarte mari, chiar dacă se află abia la începutul carierei: „Sper ca la sfârșitul anului să boxez pentru titlul european sau pentru cel intercontinental. Sper să câștig și să aduc o centură”, a mai spus pugilistul descoperit și format la Clubul Sportiv Unirea Focșani.