Polițiștii caută o femeie de 43 de ani, care a plecat voluntar din centrul de protecție de la Odobești. Femeia este dispărută de o lună și prezintă afecțiuni cronice și întârziere mintală.
Potrivit polițiștilor „la data de 2 martie a.c., Marin Lăcrămioara, de 43 ani, beneficiară a măsurii de protecție specială în cadrul locuinței protejate Anca / DGASPC Odobești, a plecat voluntar din cadrul centului de protecție și nu a mai revenit. Femeia nu are acte de identitate asupra ei și prezintă afecțiuni cronice și întârziere mintală. Semnalmente: înălțime 1,60 m; astenică; păr grizonat, scurt; ochi căprui; ten măsliniu. Îmbrăcăminte la momentul disparției: geaca de culoare închisă; pantaloni stofă negri; bocanci negri și nu are semne particulare. Persoanele care pot da relații cu privire la persoana dispărută sunt rugate să contacteze de îndată cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la telefonul 0237/207005”, transmit polițiștii.