Dosarul în care Năstase Chivu, fostul consilier local PP-DD la Urechești, și cel care trebuia să-i fie fin, Alin Bogdan Tache, sunt judecați pentru lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, s-ar putea întoarce la parchet. Avocații inculpaților au făcut cereri și au ridicat excepții, care se referă, printre altele, la faptul că expertiza efectuată în dosar nu ar fi clară, în sensul că nu este clar dacă decesul victimei, Costel Cucută, a survenit ca urmare a loviturilor primite sau ca urmare a unei afecțiuni. Totodată, avocații spun că celor doi inculpați li s-ar fi încălcat dreptul la apărare. Instanța se va pronunța astăzi cu privire la cererile avocaților.
Chivu și Tache au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru săvârșirea infracțiunii de „lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte”, la finele lunii ianuarie. În rechizitoriu se arată că cei doi „au lovit în mod repetat și cu o forță deosebită, cu pumnii și picioarele, în zona capului și a abdomenului pe o parte vătămată, în seara zilei de 22.07.2014, provocându-i acesteia multiple leziuni, care pe data de 31.07.2014 au condus la decesul acesteia”.
Anchetatorii au stabilit că la data de 22 iulie 2014, în jurul orei 16.30, Chivu și Tache au consumat împreună băuturi alcoolice, acasă la primul. În jurul orei 18.00, soacra lui Chivu a mers la un magazin și a trecut prin fața porții victimei, Costel Cucută, cu care s-ar fi certat, femeia reproșându-i că a jignit-o. La întoarcerea de la magazin, cei doi s-au mai „încolțit” o dată, iar când a ajuns acasă, femeia i-a povestit ginerelui și invitatului acestuia ce i s-a întâmplat. Atunci, Tache l-ar fi sunat de mai multe ori pe Cucută și i-ar fi spus să vină acasă la Chivu „să rezolve problema ca între bărbați, să se bată”.
Cucută s-a dus, iar pe drum s-ar fi întâlnit cu un martor, care i-ar fi sugerat să se întoarcă acasă, lucru pe care nu l-a făcut. După cum au declarat inculpații, Cucută ar fi băut cu Chivu și Tache, iar la un moment dat ar fi văzut-o prin curte pe soacra celui dintâi și s-ar fi luat de ea. Atunci, Chivu i-ar fi dat lui Cucută o palmă peste față, victima ar fi căzut, iar cei doi ar fi început să o lovească că pumnii și picioarele. În rechizitoriu se mai arată că, ulterior, Cucută ar fi fost stropit cu apă de fiul lui Chivu, iar victima și-ar fi revenit. Între timp, victima și-a sunat soția, căreia i-a povestit ce a pățit. Apoi, Cucută a fost scos la poartă, de unde a fost luat de soția și fiica sa și dus acasă, după care s-a sunat la salvare.
În rechizitoriu se arată că inculpații au avut o atitudine nesinceră. Inițial au spus că nu erau acasă la data și ora respectivă, ci la vie. Ulterior, Tache a recunoscut și a spus că cel care l-a lovit pe Cucută a fost Chivu, nu el. Între timp s-a mai răzgândit și Chivu, care nu a mai negat în totalitate că l-a agresat pe Cucută. A spus doar că i-a dat o palmă și că nu l-a lovit și cu picioarele. Familia victimei, fost ofițer de armată, se constituie parte civilă în dosar cu suma de 100 mii euro.