Mai mulți elevi din clasele gimnaziale din mediul rural vor participa, sâmbătă, la faza județeană a Olimpiadei Universul Cunoașterii prin Lectură. Aceasta se va desfășura sâmbătă, la Åžcoala Gimnazială „Emil Atanasiu” din Garoafa.
Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vrancea, intrarea elevilor în săli se face în intervalul orar 9.00 – 9.30, iar repartizarea candidaților în săli va fi afișată la avizierul unității de învățământ și pe ușa fiecărei săli de concurs. „Atestarea identității elevilor calificați la etapa județeană a olimpiadei se face pe baza unuia dintre următoarele acte: carte de identitate; carnet de elev vizat pentru anul școlar în curs și cu fotografie; în consecință, elevii prezenți la concurs trebuie să aibă obligatoriu asupra lor unul dintre actele menționate mai sus. Proba începe la ora 10.00. Timpul de lucru este de 3 ore pentru toate clasele”, au precizat reprezentanții ISJ.
Rezultatele înainte de contestații vor fi afișate la sediul Åžcolii Gimnaziale „Emil Atanasiu” din Garoafa, sâmbătă, după ora 18.00, iar eventualele contestații vor fi înregistrate luni, 2 martie, între orele 10.00 – 12.00, la secretariatul unității de învățământ. Contestarea punctajelor obținute se face în scris, prin completarea de către autorul lucrării a unui formular, semnat atât de acesta, cât și de părinte/ susținător legal. Rezultatele finale vor fi afișate la sediul Åžcolii Gimnaziale „Emil Atanasiu” din Garoafa, pe 3 martie, după ora 16.00.