Ediția: Vineri 27 Iunie 2025 Nr. 6908

Top 25 de plaje recomandate de Trip Advisor în 2015


Turiștii aflați în căutarea celui mai fin nisip din lume ar trebui să ajungă în acest an la plaja Baia do Sancho, din arhipelagul brazilian Fernando de Noronha, votată de către utilizatorii TripAdvisor cea mai frumoasă plajă din lume. Site-ul a realizat și publicat recent un top al celor mai spectaculoase 25 de plaje pentru 2015, dintre care doar trei sunt în Europa.

1. Baia do Sancho, arhipelagul Fernando de Noronha, Brazilia
„Avansând pe o potecă mică, nici nu îți imaginezi ce te așteaptă. Priveliștea cerească pare un miraj”, comenta entuziasmat un vizitator al site-ului TripAdvisor. Cea mai bună perioadă de vizitare: tot timpul anului.

2. Grace Bay (Insulele Turks și Caicos, teritoriu britanic de peste mări)
Pe locul al doilea în topul preferințelor utilizatorilor se află plaja Grace Bay, din insulele Turks și Caicos, un teritoriu britanic de peste mări din Marea Caraibelor, la sud-est de Bahamas. Plaja beneficiază de o apă incredibil de limpede și de curată — cu sute sute de nuanțe de albastru și de verde — și de un nisip asemănător zahărului alb. Cea mai bună perioadă de vizitare: tot timpul anului.

3. Rabbit Beach, Lampedusa, Italia
Această plajă cu nume ciudat (Rabbit — iepure) este cunoscută pentru nisipul său auriu, apa extrem de clară și posibilitatea de a face snorkeling, datorită numărului mare de pești. Cea mai bună perioadă de vizitare: mai — septembrie.

4. Playa Paraiso Beach, Cayo Largo, Caraibe (Cuba)
O plajă care poate fi vizitată tot timpul anului, potrivită pentru cuplurile romantice, care se pot delecta cu o frumoasă plimbare pe țărm la apus. Cea mai bună perioadă de vizitare: tot timpul anului.

5. Playa de Ses Illetes, Formentera, Insulele Baleare, Spania
Turiștii se pot bucura de nisipul fin, de priveliștea spectaculoasă cu iahturi și o mare aparent fără sfârșit — la orizontul căreia se poate vedea insula Ibiza — dar și de standurile fancy de unde își pot face cumpărăturile. Cea mai bună perioadă de vizitare: tot timpul anului.
6. Anse Lazio, Insula Praslin, Seychelles
Este locul unde Ducele și Ducesa de Cambridge și-au petrecut luna de miere. Și este ușor de înțeles de ce: plajele de aici sunt considerate perfecte. La Anse Lazio apa este de albastrul cel mai pur. Cea mai bună perioadă de vizitare: tot timpul anului.

7. White Sand Beach, Boracay, Filipine
Apa este calmă și caldă, iar atmosfera extrem de relaxantă. „Probabil cea mai frumoasă plajă din Asia”, comenta un turist entuziasmat pe cunoscutul site specializat în călătorii.Cea mai bună perioadă pentru a vizita plaja: decembrie-mai

8. Flamenco Beach, Culebra, Caraibe (Puerto Rico)
O plajă superbă, unde se poate practica surfingul. Cea mai bună perioadă de vizitare: tot timpul anului.

9. Whitehaven Beach, Whitsunday Island, Australia
O plajă sălbatică, unde nu se găsesc nici magazine, nici restaurante, ci doar simpla frumusețe a naturii, la cotele cele mai înalte. Cea mai bună perioadă de vizitare: tot timpul anului.

10. Elafonissi Beach, Elafonissi, Grecia
Turiștii se pot bucura de marea calmă, de culoare albastru deschis, și de nisipul roz. „Paradisiac”, comentează un utilizator TripAdvisor. Cea mai bună perioadă de vizitare: mai-octombrie

11. Camp’s Bay Beach, Camps Bay, Africa de Sud
O plajă pur și simplu „uluitoare”, înconjurată de munți, cel mai bine de vizitat în timpul iernii din Europa.

12. Radhanagar Beach, Insula Havelock, India
Plaja, cu un nisip alb incredibil de fin, este situată într-un peisaj muntos, chiar la marginea junglei. Cea mai bună perioadă de vizitare: noiembrie-aprilie.

13. Woolacombe Beach, Marea Britanie
„Trei mile de paradis. Pe vreme rea, plaja este frumoasă, iar pe vreme bună, este pur și simplu o plăcere”, explica entuziast un turist. Cea mai bună perioadă de vizitare: iulie — septembrie.

14. Siesta Key Public Beach, Siesta Key, Statele Unite
Sălbatică, aparent fără sfârșit, plaja este considerată visul oricărui fotograf. Un loc care te convinge să revii. Cea mai bună perioadă de vizitare: tot timpul anului.

15. West Bay Beach, West Bay, Honduras
O plajă cunoscută pentru reciful său de corali. Perioada optimă de vizitare: februarie-august.

16. Cayo de Agua, Parcul Național Los Roques, Venezuela
Un loc pur și simplu fantastic, unde turiștii pot înota în apa extrem de clară, de culoare albastru deschis. Cea mai bună perioadă de vizitare: tot timpul anului.

17. Playa Manuel Antonio, Parcul Național Manuel Antonio, Costa Rica
Un drum îngust conduce către această plajă spectaculoasă, unde turiștii pot admira giumbușlucurile maimuțelor din copaci. Cea mai bună perioadă de vizitare: decembrie-mai.

18. Nai Harn Beach, Rawai, Thailanda
Nisipul alb, apa limpede, ca de cristal și vremea frumoasă fac din această plajă o destinație sublimă.Cea mai bună perioadă de vizitare: tot parcursul anului.

19. Sharm El Luli, Marsa Alam, Egipt
O plajă frumoasă, sălbatică, cu un acvariu tropical sub apă. Perioadă recomandată de vizitare: mai-octombrie.

20. Iztuzu Beach, Dalyan, Turcia
Această plajă lungă, cu nisip auriu, înconjurată de dealuri acoperite de pini este un loc popular pentru turiști dar și pentru țestoasele care vin aici pentru a-și lăsa ouăle. Cea mai bună perioada de vizitare: aprilie — octombrie.

21. Playa Paraiso, Tulum, Mexic
O plajă extrem de relaxantă, unde se poate înota, dormi sau citi o carte. Cea mai bună perioada de vizitare: tot timpul anului.

22. Diani Beach, Diani Beach, Kenya
O plajă sălbatică, cu palmieri, unde turiștii se pot bucura de o plimbare cu cămilele. Cea mai bună perioadă de vizitare: decembrie-martie.
23. Palm — Eagle Beach, Caraibe (Aruba)
Apă senzațională, de culoare albastru intens. Cea mai bună perioadă de vizitare: tot timpul anului.

24. Ngapali Beach, Myanmar
Una dintre cele mai bune plaje din Asia, care așteaptă turiștii în perioada noiembrie-martie.

25. Maunganui Beach, Mount Maunganui, Noua Zeelandă
O plajă frumoasă, cu nisip auriu și ape sigure pentru surfing și înot. În plus, turiștii pot strânge scoici. Cea mai bună perioadă de vizitare: tot timpul anului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?