Consilierii locali vor dezbate și aproba, în ședința ordinară de astăzi, bugetul municipiului Focșani pentru acest an. Åžedința de astăzi are loc după ce Instituția Prefectului a dat aviz negativ la dispoziția de convocare a unei ședințe de îndată, săptămâna trecută, unde să fie discutat proiectul bugetului. În această situație, a fost convocată o ședință ordinară pentru astăzi unde vor fi discutate mai multe proiecte de hotărâre. Alături de buget, consilierii vor mai discuta despre reparara acoperișului la clădirea internatului de la Colegiul tehnic Valeriu D. Cotea, indicatorii tehnico economici la „Colegiul Economic – Bază complexă de practică”, indicatorii tehnico-economici la proiectul „Reabilitare rețea de infrastructură iluminat stradal Cartier Sud etapa I”. Tot în ședință va fi discutată alocarea sumei de cinci mii lei din bugetul local pentru organizarea sărbătorilor de primăvară, respectiv 1 și 8 Martie 2015. În final, consilierii vor decide un nou președinte de ședință pentru Consiliul local al municipiului Focșani pe o perioadă de 3 luni, începând cu luna martie. La acest moment, președinte de ședință este consilierul PSD Ionuț Mersoiu.
Bugetul Focșaniului propus pentru acest an este de 223 milioane lei, mai mare cu aproape 19 milioane lei comparativ cu anul trecut. Valoarea investițiilor noi pe care și le propune municipalitatea pentru acest an este de 11,7 milioane lei, din care mai mult de jumătate vor fi alocați pentru reabilitarea străzilor, realizarea unor locuri de parcare. Investiții vor fi și la parcuri, locuri de joacă sau Cimitirul Sudic. Primăria mai primește 40,4 milioane lei de la Uniunea Europeană pentru proiectele aflate în derulare.
Majoritatea banilor de la investiții este alocată reabilitării străzilor din municipiu. Tot de la bugetul local vor fi alocați bani pentru continuarea lucrărilor la sera de la Mîndrești, vor fi executate lucrări la stadionul din Mîndrești, la stadionul Tineretului, la Cimitirul Sudic. Vor intra în reabilitare parcurile de la Teatrul Municipal și Nicolae Bălcescu. Pe listă se află și locuri de joacă. Primăria va continua lucrările de întreținere a celor deja existente, urmând ca în a doua jumătate a anului să fie amenajate încă patru noi locuri de joacă.
La capitolul lucrări în continuare sunt menționate investițiile în reabilitarea străzii Brăilei, cele la rețeaua de canalizare și evacuare a apelor meteorice din cartierul Laminorul. Pe lista de noi investiții se află zona Căpitan Stoenescu, strada Trotuș, strada Vrâncioaia, strada Oituz, tronsonul cuprins între strada Mărășești și Cofetăria Teatru, strada Unirea Principatelor, strada Păun Pincio, strada Toader Å¢ârdea, strada Bucegi. Acestora li se adaugă proiectele pentru refacerea insfrastructurii pe străzile Popa Åžapcă, Magheru, Dornișoarei, Fundătura Dornișoarei, Teiului, pe strada Cotești, de la Bulevardul Unirii până la intersecția cu Vâlcea și Gh. Asachi. O altă lucrare pentru 2015 este amenajarea sensului giratoriu spre Vâlcele, intersecția Anghel Saligny-Cotești-Dinicu Golescu-Gh. Asachi. De asemenea, municipalitatea vrea să amplaseze și un sistem video de supraveghere la sensul giratoriu de la intersecția Bulevardul Unirii cu Anghel Saligny.