Postul de inspector școlar general a fost scos la concurs. Ministerul Educației și Cercetării Științifice a anunțat scoaterea la concurs a 42 de funcții vacante de inspector general școlar, inclusiv cea aferentă Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vrancea. Probele de concurs se vor desfășura în perioada 11-20 martie la sediul Ministerului Educației din București.
Actuala șefă a ISJ Vrancea, Vasilica Zaharia (FOTO), nu a putut fi contactată telefonic pentru a ne preciza dacă se va înscrie la acest concurs sau nu. În urmă cu o săptămână, când ministrul Educației Sorin Câmpeanu a anunțat că posturile vor fi scoase la concurs, Vasilica Zaharia a declarat că nu știe dacă se va înscrie. „Să se publice anunțul și apoi voi decide dacă mă înscriu. Încă nu știu”, ne-a declarat, săptămâna trecută, Vasilica Zaharia.
Potrivit anunțului Ministerului Educației, la acest concurs se pot înscrie cadrele didactice care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: sunt membre ale corpului național de experți în managementul educațional; fac parte din categoria personal didactic titular în învățământ și au gradul didactic I sau titlul științific de doctor; au o vechime în învățământul preuniversitar de cel puțin 8 ani; au obținut calificativul „foarte bine” în ultimii 5 ani și nu au fost sancționate disciplinar în anul școlar curent; au recomandare vizând calitățile profesionale, manageriale și morale din partea consiliului profesoral al unității de îmvățământ sau din partea consiliului de administrație al inspectoratului școlar, ori recomandarea senatului universității sau a organului de conducere al instituției în care candidatul își desfășoară activitatea la data înscrierii la concurs; nu au desfășurat poliție politică și nu au fost lipsiți de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învățământ sau prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală; sunt apte din punct de vedere medical; la data susținerii concursului nu au împlinit vârsta standard de pensionare.
Metodolofgia de concurs, bibliograria, modelul de CV, declarația pe propria răspundere, fișele de evaluare a probelor, fișa postului și lista documentelor necesare înscrierii la concurs vor fi afișate la sediul Ministerului Educației, dar și la sediul ISJ Vrancea. După ce va fi organizat concursul pentru postul de inspector școlar general, vor fi scoase la concurs și posturile de inspector școlar general adjunct, director de casă corp didactic, dar și de licee.