Ediția: Miercuri 18 Iunie 2025 Nr. 6901

Magistrații Înaltei Curți au judecat contestația lui Lefter


Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au judecat, ieri, contestația lui Alexandru Lefter, șeful ITRSV Focșani, formulată împotriva măsurii arestării preventive dispuse de magistrații Curții de Apel Ploiești. Până la ora 19.00, instanța nu luase o decizie în cazul său.
    Alexandru Lefter, inspectorul șef al ITRSV Focșani, a fost arestat preventiv săptămâna trecută, pentru luare de mită. Procurorii DNA spun că Lefter ar fi primit o șpagă de 15 mii de euro de la un om de afaceri, pentru a-l ajuta în demersul său de a-i fi retrocedate ilegal 5.000 de hectare de pădure în județul Buzău. Procurorii anticorupție au arătat că banii ar fi fost ceruți și primiți în perioada mai-iunie 2011, Lefter fiind dat în vileag după arestarea denunțătorului.
    „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a inculpatului Lefter Alexandru, inspector șef al Inspectoratului Teritorial Regim Silvic și Vânătoare Focșani, la data săvârșirii faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În ordonanța de reținere se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: în perioada 31 mai 2011 – 02 iunie 2011, inculpatul Lefter Alexandru, în calitate de inspector șef al Inspectoratului Teritorial Regim Silvic și Vânătoare Focșani, a pretins inculpatului Ceteraș Gheorghe suma de 25.000 euro și a primit de la acesta suma de 15.000 euro, în scopul semnării și aplicării ștampilei instituției menționate pe un titlu de proprietate eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Buzău, dar și pentru urgentarea derulării acestei proceduri. Avizarea, de către ITRSV, a titlurilor de proprietate privind terenurile forestiere este o condiție prevăzută de lege. Inculpatului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile”, au transmis procurorii anticorupție.
    În dosarul în care a fost arestat Alexandru Lefter, au mai primit mandate, la  finele anului trecut, fostul prefect de Buzău, Paul Beganu, un avocat și un angajat al Romsilva. În cazul unui magistrat de la Judecătoria Pătârlagele, județul Buzău, a fost instituită măsura controlului judiciar. Potrivit procurorilor, toate persoanele menționate ar fi primit bani de la afacerist, care vroia să intre în posesia unei suprafețe impresionante de pădure.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?