Ediția: Miercuri 18 Iunie 2025 Nr. 6901

VREMEA se încălzeşte uşor


Sâmbătă, vremea va continua să se încălzească, astfel că va deveni ușor mai caldă decât în mod normal pentru această dată, informează Administrația Națională de Meteorologie. Maximele termice vor fi cuprinse între 1 și 9 grade, iar minimele se vor încadra în general între 0 și 5 grade. În vestul, nord-vestul și centrul țării cerul va fi mai mult noros și, mai ales în cursul zilei, pe arii extinse vor cădea precipitații mixte la munte și predominant sub formă de ploaie în rest. În Banat și Crișana izolat se vor cumula cantități de peste 15 l/mp. În celelalte regiuni, înnorările vor fi temporare și se vor semnala izolat ploi slabe. Pe spații foarte mici vor mai fi condiții de producere a poleiului. Vântul va sufla moderat, cu intensificări îndeosebi în sud-vest și est, unde rafalele vor fi de 45…50 km/h, precum și la munte, unde pe creste rafalele vor depăși 70…80 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită sau zăpada spulberată, în special în Carpații Orientali și Meridionali.
La munte, vremea va continua să se încălzească, astfel că va deveni ușor mai caldă decât ar fi normal pentru această dată. În Carpații Occidentali și Orientali, cerul va fi mai mult noros și, mai ales în cursul zilei, pe arii extinse vor cădea precipitații mixte. Izolat se vor cumula cantități de peste 15 l/mp. În restul zonei montane, înnorările vor fi temporare, iar precipitațiile se vor semnala local. Pe spații foarte mici vor fi condiții de producere a poleiului. Vântul va avea intensificări, iar pe creste va fi tare viscolind și spulberând zăpada.

     Duminică, valorile termice diurne vor continua să crească, astfel încât se vor situa cu mult peste normele multianuale caracteristice perioadei, îndeosebi în sudul și sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 și 14 grade, iar cele minime se vor încadra între -3 și 4 grade. Cerul se va înnora treptat și mai ales noaptea, aria precipitațiilor se va extinde dinspre vestul și nord-vestul țării și va cuprinde toate regiunile. La început vor predomina ploile, apoi vor fi mai ales lapovițe și ninsori. Izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate. În a doua parte a intervalului vântul se va intensifica în majoritatea zonelor, iar la munte va fi tare.
La munte, valorile termice diurne vor continua să crească, duminică, îndeosebi în masivele sudice și sud-estice, astfel încât se vor situa cu mult peste normele multianuale caracteristice perioadei. Cerul va avea înnorări și, mai ales după-amiaza și noaptea, aria precipitațiilor se va extinde dinspre Carpații Occidentali și nordul Carpaților Orientali și va cuprinde toată zona montană. La început precipitații vor fi mixte, apoi vor fi doar ninsori. Izolat pot fi cantități de apă mai însemnate. În a doua parte a intervalului vântul se va intensifica, iar în zona înaltă va sufla tare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?