Un bărbat din Vrancea a fost amendat de polițiștii de frontieră pentru că transporta material lemnos, iar avizul de însoțire a mărfii era neconform cu cantitatea transportată. Pe lângă amendă, vrânceanul a fost lăsat și fără lemnele pe care le transporta. „Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic Hârșova, au identificat un cetățean român care transporta, cu o autoutilitară, cantitatea de 4,8 metri cubi de material lemnos fără documente justificative. În data de 03.12.2014, în intervalul orar 08.30 – 13.00, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Cernavodă au acționat, în zona de competență, împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic Hârșova, în baza unui plan comun pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor la regimul silvic. Astfel, a fost oprită pentru control o autoutilitară marca Fiat, înmatriculată în județul Vrancea, condusă de cetățeanul român B. Marian, în vârstă de 24 ani. În urma controlului, a fost descoperită cantitatea de 4,8 metri cubi de material lemnos, din speciile plop și carpen, pentru care conducătorul auto a prezentat un aviz de însoțire a mărfii neconform cu cantitatea transportată. Polițiștii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cantitatea de material lemnos pe care au predat-o reprezentanților Ocolului Silvic Hârșova conform procedurilor legale, iar conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu suma de 2.000 lei conform art. 19, pct. 1 din Legea 171 /2010”, se arată într-un comunicat de presă al Gărzii de Coastă.
