Cântărețul britanic James Blunt a declarat într-un interviu acordat revistei Hello! că unul dintre cele mai cunoscute cântece ale sale, „You’re Beautiful”, un hit mondial, este un single „enervant”. „Acest cântec, «You’re Beautiful», a tot fost băgat pe gâturile oamenilor, încât a devenit enervant, iar oamenii au început să asocieze artistul cu acest cuvânt”, a declarat cântărețul britanic, referindu-se la piesa sa din 2005, care i-a adus totuși celebritatea.
Ajuns în fruntea topurilor muzicale din Statele Unite și Australia, cântecul „You’re Beautiful”, vândut în peste 3 milioane de copii, vorbește în versurile sale despre sentimentele cântărețului James Blunt atunci când acesta o vede pe fosta lui iubită alături de un alt bărbat.
Artistul britanic, în vârstă de 40 de ani, consideră că acest cântec a fost comercializat pentru fanele sale și, din acest motiv, i-a „pierdut” pe fanii lui de sex masculin. „Cei de la marketing m-au descris ca pe o persoană extrem de serioasă și de fermă, însă eu nu sunt absolut deloc astfel, iar prietenii mei știu acest lucru”, a adăugat James Blunt.