Un tânăr de 19 ani, din comuna Vulturu, s-a ales cu dosar penal din cauza un accident rutier provocat la beție. Evenimentul a avut loc duminică dimineață, poliția fiind sesizată cu câteva minute înainte de ora 7.00, dar nu de cel care a provocat accidentul, ci de o altă persoană, care a văzut mașina înfiptă în gard.
În urma verificărilor făcute la fața locului, politiștii au stabilit că autoturismul Dacia, care a intrat mai întâî într-un stâlp și apoi în gard, a fost condus de un băiat de 19 ani, care mai era și băut. La testarea cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,49 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. „La data de 5 octombrie a.c., ora 06.58, polițiștii din Vulturu au fost sesizați despre faptul că o persoană a intrat cu un autoturism în gardul unei locuințe. Cu ocazia deplasării la fața locului, a fost identificat T. Dorian Petrică, de 19 ani, din localitate, care a declarat verbal faptul că în jurul orei 06.00 a condus autoturismul marca Dacia pe drumul comunal din satul Vadu Roșca, iar din cauza neatenției a pierdut controlul autoturismului intrând în coliziune cu un stâlp din lemn și un gard. ÈŠn urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal”, a precizat inspectorul principal Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.
ÈŠn ultima perioadă, tot mai mulți șoferi băuți au fost implicați în evenimente rutiere, în majoritatea cazurilor fiind vorba și de victime. Oamenii legii spun că alcoolul reprezintă una dintre cauzele frecvente de perturbare a capacității de conducere. De cele mai multe ori, conducătorii auto aflați sub influența alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulație, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depășiri neregulamentare sau execută în mod periculos viraje. Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacție și precizia mișcărilor și poate determina scăderea acuității vizuale și auditive a șoferilor. Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, șoferii care conduc sub influența băuturilor alcoolice trebuie să știe că riscă și închisoarea. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reținut fără drept de circulație.