Cu mințile tulburate de alcool, mai multe persoane au vrut să-și facă singure dreptate, motiv pentru care sunt cercetate acum de polițiști. Unul dintre bărbații cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințate, tulburare a ordinii și liniștii publice, distrugere și portul ori folosirea fără drept de obiecte periculoase este din Bârsești și are 25 de ani.
Din verificările făcute de polițiști a rezultat că tânărul, care era băut bine, a făcut scandal într-un bar din localitate, a spart un geam și l-a amenințat cu un briceag pe un localnic. „La data de 5 octombrie a.c., ora 19.00, polițiștii din Bârsești s-au sesizat din oficiu despre faptul că la data de 4 octombrie a.c., în jurul orelor 22.30, M. Alin, de 25 ani, din localitate, în timp ce se afla în incinta unui bar, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a tulburat ordinea și liniștea publică și a spart geamul de la ușa de acces. Totodată, bărbatul a scos din buzunar un briceag, cu care l-a amenințat pe B. Dumitru. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșiri infracțiunilor de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, a precizat inspectorul principal Bogdan Toader (FOTO), purtătorul de cuvânt al poliției vrâncene.
O altă bătaie a avut loc la Homocea. Un bărbat a fost lovit de trei tineri, cărora le ceruse cu o zi în urmă o sumă de bani, pe care bătăușii i-a datorau. Pentru că și-a permis să-și ceară banii, omul a fost lovit în zona feței și a avut nevoie de îngrijiri medicale. „La data de 5 octombrie a.c., ora 20.45, polițiștii din Homocea au fost sesizați despre faptul că B. Vasile, de 47 ani, din localitate, a fost lovit de mai multe persoane. Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au constatat faptul ca cele sesizate se confirmă, bărbatul fiind lovit în zona feței, motiv pentru care a fost solicitată prezența unui echipaj medical. Cu ocazia primelor verificări, polițiștii au stabilit faptul că B. Vasile se întorcea spre casă, iar în drumul său s-a întâlnit cu B. Costel-Gabriel, de 35 ani, B. Adrian, de 29 ani, și B. Victor-Marian, de 22 ani, care au început să îl lovească, întrucât cu o zi în urmă, acesta le ceruse o sumă de bani cu care aceștia îi erau datori. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a adăugat ofițerul de presă al IPJ Vrancea.
Spiritele s-au încins și între câțiva zilieri, la Panciu. S-a întâmplat în incinta unei ferme din localitate, iar scandalagii au fost potoliți cu greu de polițiștii ajunși la fața locului. Scandalul, pornit de la alcoolul consumat în execes, s-a încheiat cu amenzi și un dosar penal. „La data de 5 octombrie a.c., ora 21.30, polițiștii din Panciu au fost sesizați despre faptul că la o fermă din localitate a izbucnit un scandal. Cu ocazia deplasării la fața locului, s-a constatat faptul că pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor discuții în contradictoriu, între două grupuri de zilieri de etnie rromă a izbucnit un scandal. Conflictul a fost aplanat, au fost luate măsuri de sancționare contravențională conform Legii 61/1991 și a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe lui B. Dănuț, de 19 ani, din comuna Brăhășești, județul Galați”, a mai spus inspectorul principal Toader.