Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea organizează vineri, 8 august, la ora 14.00, la Sediul Central, în parteneriat cu Instituția Prefectului Județului Vrancea, un eveniment literar prilejuit de lansarea volumului de povestiri „Scriitorul de vagoane și alte povestiri aproape adevărate” (apărut la Editura Tracus Arte, 2014) al autorului Alex Pleșcan. În prezența autorului, vor vorbi despre carte Teodora Fîntînaru, director al Bibliotecii Județene Vrancea, profesor Mihaela Neagu și Traian Negulescu, director al Direcției Județene pentru Cultură Vrancea.
Alexandru Pleșcan s-a născut în 1967 la Focșani și este un prozator, dramaturg și jurnalist de origine română care trăiește în Noua Zeelandă. „Scriitorul de vagoane” este prima lui apariție editorială de la plecarea din țară și cuprinde scurte povestiri inspirate din propriile călătorii. A publicat poezie, proză și critică literară în reviste precum „Contrapunct”, „Astra”, „Viața Românească”, „Convorbiri literare” și „România literară”, a apărut cu proză scurtă în volumul colectiv „Ficțiuni” (Editura „Litera”, 1992).
Alexandru Pleșcan scrie în engleză și în română, cele mai recente apariții fiind în revistele „Pro Saeculum” și „Antiteze” (2010). A primit numeroase premii pentru proză și versuri. Înainte de a emigra în Noua Zeelandă, Alex Pleșcan a fost, pe rând, reporter de știri la TVR1, redactor și realizator de emisiuni pentru diferite canale ale Televiziunii Publice, editor și producător al primelor ediții FOCUS – PrimaTV. De asemenea, a produs și a regizat documentarele TV „Undeva la capătul lumii”, „Tunelul de la capătul tunelului” (în România) și „Big Old Cats” (în Noua Zeelandă).