Ediția: Vineri 11 Iulie 2025 Nr. 6918

Fugărit cu SECUREA pentru că a vrut să aplaneze un conflict


Un bărbat de 31 de ani, din Odobești, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire, amenințare, violare de domiciliu și distrugere. În rechizitoriul procurorilor se arată că la data de 16 ianuarie, Florin T. a pătruns fără drept în locuința unei persoane, pe  care a lovit-o cu pumnii și picioarele. Pe 30 ianuarie, a pătruns fără drept într-o altă locuință. El avea asupra sa o secure, cu care a distrus ușa de la intrare și a lovit victima, pe care a amenințat-o cu moartea două ore mai târziu.
    În rechizitoriu se arată că părțile vătămate locuiesc într-un imobil ce aparține fostei stații CFR Odobești. Pe 16 ianuarie, inculpatul a mers la imobilul cu pricina, iar prima persoană vătămată i-a cerut să plece. Supărat, Florin a început să o amenințe pe aceasta și să o lovească, iar partea vătămată a leșinat. În acel moment a intervenit cea de-a doua parte vătămată, care a vrut să-i despartă pe cei doi.
    Pe 30 ianuarie, Florin și-a amintit de bărbatul care a vrut să aplaneze conflictul și s-a întors la clădirea cu pricina, de această dată având asupra sa o secure. A intrat în casa victimei, a bătut-o, iar aceasta din urmă a reușit să iasă din imobil și să fugă. Două ore mai târziu, Florin a revenit la imobil și l-a amenințat cu moartea pe fugar. 
    Audiat fiind, bărbatul a recunoscut că pe data de 30 ianuarie a fost la imobilul respectiv, dar și că avea o secure în mână. A motivat că nu a vrut să spargă ușa cu ea.  Le-a spus anchetatorilor că în fața ușii de acces în imobil era gheață, iar el a alunecat și în cădere a lovit cu securea ușa de la intrarea în imobil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?