Ediția: Marți 22 Iulie 2025 Nr. 6925

Grupul răpitorilor din Slobozia Bradului este complet


Marius B. din comuna Slobozia Bradului, arestat în lipsă pentru lipsire de libertate a fost identificat. El a fost dus ieri la instanță pentru confirmarea mandatului, după care a fost dus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Vrancea. El a fost săltat de la Brăila de la un unchi la care se ascundea, după ce polițiștii de la Compartimentul „Urmăriri” din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, au avut informații cu privire la locul în care se află și le-au transmis polițiștilor din Brăila, care l-au identificat. Apoi, bărbatul a fost preluat de polițiștii vrânceni și dus la instanță pentru confirmarea mandatului. „Confirmă arestarea preventivă a inculpatului B. Marius față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (…) și executarea mandatului de arestare preventivă nr. 21/UP/25.07.2014 emis de Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Focșani în baza încheierii din 25.07.2014, în dosarul penal nr. 9526/231/2014, pentru 30 zile, de la data arestării efective -31.07.2014 orele 05.15 și până la data de 29.08.2014 orele 05.15, inclusiv. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunțată în cameră de consiliu astăzi, 31 iulie 2014„, se arată în decizia instanței. 
 Marius B. împreună alte trei persoane, arestate preventiv și ele, ar fi luat cu forța un bărbat, l-ar fi băgat într-o mașină și după ce l-au bătut bine, l-au abandonat după aproximativ doi kilometri. Doi dintre ei au fost găsiți la momentul comiterii faptei și au fost arestați preventiv, iar ceilalți doi au primit mandate de arestare în lipsă. Aceștia au fost identificați ulterior, unul în trafic, în Focșani, și ultimul la Brăila. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?