Ediția: Sâmbătă 5 iulie 2025 Nr. 6913

Pompierii vă așteaptă duminică în Grădina Publică


Duminică, în intervalul orar 10.00 – 13.00, în Grădina Publică din municipiul Focșani, două echipaje de pompieri îi așteaptă la discuții pe toți cei care vor să se familiarizeze cu tehnica utilizată în timpul misiunilor de intervenție, dar și despre alte aspecte specifice meseriei. O autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD vă stau la dispoziție la intrarea de lângă locul de joacă pentru copii din Grădina Publică, pentru a putea observa și testa accesoriile utilizate, dar și pentru a învăța multe lucruri utile despre prevenire, protecție și intervenție în situații de urgență. 
 Cei care doresc să se oprească la atelierul intitulat „Pompier pentru o zi”, vor avea ocazia să afle lucruri folositoare și interesante despre misiunile pompierilor, riscurile pe care le implică această meserie din domeniul situațiilor de urgență, dar și despre cum pot interveni și limita pagubele. „Ne-am propus ca pe parcursul unei luni de zile să venim în întâmpinarea cetățenilor, în special a copiilor, prin aducerea pompierilor în mijlocul celor care doresc să îi cunoască. Aspecte precum pericolele pe care le reprezintă jocul cu focul ori reguli de bază privind comportamentul corespunzător în cazul producerii unui seism trebuie însușite din primii ani de viață și aplicate apoi, consecvent, indiferent de vârstă”, a precizat inspectorul șef al ISU Vrancea, lt. col. Flaviu Dorel Chiscop.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?