Absolvenții promoției 1964 a Liceului Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu s-au întâlnit la sfârșitul săptămânii trecute, la jumătate de secol de la absolvirea liceului. Cu părul alb dar cu zâmbetul pe buze cei din generația de aur a Liceului au depănat amintiri și au retrăit frumoasa perioadă a copilăriei. Revederea a fost încărcată de emoție și a constituit un prilej de rememorare a clipelor trăite odinioară și păstrate în amintirea celor pentru care timpul a mai avut răbdare. Evenimentul a fost posibil grație implicării Emiliei Hrubaru, absolventă a Liceului Teoretic Ioan Slavici, promoția 1964 și ulterior profesoară de limbă română și limbă franceză în cadrul a două instituții de învățământ din orașul Panciu. La întâlnire au participat din cadrul corpului profesoral actual al instituției profesorul Andrei-Igor Manovici, directorul Liceului Teoretic „Ioan Slavici” și profesorul de chimie Siviu Panaete, cel care le-a și vorbit participanților despre evoluția lăcașului de învățământ de la începutul anilor ’90 până în prezent și i-a însoțit în vizitarea spațiilor și a bazei didactice ale acestuia. Finalul a fost cel mai emoționant însă cei prezenți și-au promis că se vor revedea mai des pentru a retrăi astfel de momente unice.
Promoția de absolvenți ai Åžcolii Medii Ioan Slavici – Panciu – 1964:
Popa Valentin – absolvent al Facultății de Chimie industrială a Institutului Politehnic Iași, doctor inginer chimist cu activitate didactică și științifică la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi, conferențiar, profesor, conducător de doctorat, decan al Facultății de Chimie Industrială, fost prorector al Universității Tehnice Gheorghe Asachi, cetățean de onoare al orașului Panciu; Amăricăi Petre – inginer chimie alimentară; Mircea Viorica – inginer chimie alimentară; Răileanu Virgil – profesor de limbă și literatură română; Marcu Petre – inginer chimie industrială, Institutul Politehnic Iași; Cojocaru Teodora – profesor de limbă și literatură română; Hrubaru Emilia – profesor limbă și literatură română – limbă franceză, pensionară; Mândroiu Emanoil – inginer chimist, Institutul Politehnic Iași, inginer șef și apoi manager general al Combinatului Târnăveni – pensionar; Watkins Rodica – profesor de matematică la Liceul Teoretic Ioan Slavici, pensionară; Andronic Veta – profesor; Mezdrea-Carabă Constantin – biolog, Facultatea de biologie, Universitatea Alexandru Ioan Cuza – Iași; Popescu Mariana – inginer horticultor Institutul Agronomic Nicolae Bălcescu București; Vasiliu Liliana – ÅžcoalaTehnică Financiară, Inspector Banca Națională, sucursala Focșani; Nazarie Lucica – asistent medical; Mărtinescu Maria – filolog; Socaci Elena – asistent medical; Iordaniu Maria; Blaga Ion – Inspector financiar Primăria Panciu, pensionar.