Ediția: Miercuri 18 Iunie 2025 Nr. 6901

Peste 500 de profesori vor să fie titulari în învăţământ


Profesorii vrânceni sunt interesați de titularizarea în sistemul  educațional, în ciuda ofertei destul de scăzute de posturi pe perioadă nedeterminată. Cifrele oficiale comunicate de reprezentanții Centrului Unic de Examen de la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” din Focșani (FOTO) arată că 505 profesori s-au înscris cu dosare în vederea participării la examenul de Titularizare. Cei mai mulți sunt învățători și educatori. Etapa imediat următoare este de validare a dosarelor. 
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale privind mobilitatea personalului didactic, organizarea și desfășurarea  probelor practice/ orale și ale inspecțiilor speciale la clasă vor avea loc în perioada 26 mai – 27 iunie. Activitatea de inspecție va desfășura sub îndrumarea unei comisii, din care vor face parte doi metodiști. Evaluarea se va face pe discipline, în mai multe unități de învățământ. Profesorii din seriile anterioare, care au susținut deja evaluarea la clasă pentru Examenul de Definitivat, nu o vor relua. 
Proba scrisă pentru examenul de Titularizare se va desfășura în data de 21 iulie, iar afișarea rezultatelor se va face pe 25 iulie. De la momentul afișării rezultatelor și până a doua zi, inclusiv, candidații pot depune contestații. Rezultatele finale la examenul de Titularizare sesiunea 2014 vor fi afișate în data de 30 iulie. 
Toți cei 505 profesori înscriși la titularizarea de anul acesta luptă pentru unul dintre cele 50 de catedre disponibile în școlile din județ pe perioadă nedeterminată. Dintre acestea, șapte sunt pentru disciplina educație fizică și sport. Totodată, se caută pe perioadă nedeterminată patru educatoare, șapte învățătoare și alte patru cadre didactice cu dublă specializare învățător-educator. Șase catedre sunt disponibile pe perioadă nedeterminată pentru disciplina matematică. Liceul de Artă „Gh. Tattarescu” din Focșani are nevoie de cadre didactice pentru disciplinele arhitectură, artă vocală-inițiere vocală, educație muzicală și muzică instrumentală-pian. 
De asemenea, pe perioadă determinată sunt ofertate 522 de catedre la mai multe discipline, dar multe dintre acestea depind de realizarea planului de școlarizare. Se caută foarte mulți profesori de religie, dar și profesori de arte, educație fizică, matematică, limba română, limba franceză, limba engleză sau tehnologia informației. La mare căutare sunt și educatoarele, învățătoarele, profesorii de geografie, educație tehnologică sau biologie.
Aceste posturi pot fi ocupate doar de cei care au luat note de trecere la examenul de Titularizare, anul acesta sau în anii anteriori. Calendarul complet, dar și detalii suplimentare despre examenul de Titularizare sesiunea 2014 sunt disponibile pe http://titularizare.edu.ro/2014/.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?