Ediția: Luni 18 August 2025 Nr. 6944

Au început înscrierile pentru examenul de primariat


Medicii specialiști, dar și farmaciștii, care au minim 5 ani de vechime ca specialiști, se pot înscrie la examenul pentru obținerea gradului de medic primar. Dacă până anul trecut înscrierile se puteau face și la sediul Direcției de Sănătate Publică Vrancea, acum, Ministerul Sănătății a anunțat că depunerea dosarelor de înscriere pentru examen se poate face doar la direcțiile de sănătate publică din centrele universitare, respectiv București, Cluj-Napoca, Craiova, Constanța, Iași, Oradea, Sibiu, Timișoara, Târgu Mureș, Arad, Brașov și Galați. 
 La acest examen se pot înscrie medicii specialiști, dentiști și farmaciștii cu  o vechime de minim 5 ani în specialitatea pentru care doresc să obțină gradul profesional. Termenul limită de depunere a dosarelor este 19 mai, iar examenul va avea loc pe 12 iunie în centrele universitare mai sus menționate. Taxa de înscriere este de 550 lei. Examenul va consta din una, două sau trei probe clinice, în funcție de specialitate, și proba practică, în conformitate cu tematicile. Fiecare probă de examen este eliminatorie dacă nu se obține minim nota 8.00. Media minimă de promovare și confirmare în gradul profesional de medic, medic dentist sau de farmacist primar este 8.00. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?