Ediția: Joi 19 Iunie 2025 Nr. 6902

Temperaturile ridicate din ianuarie au creat probleme pomilor fructiferi


Temperaturile ridicate de la începutul anului au creat probleme pomilor fructiferi, dar o imagine mai clară asupra culturilor se va contura la jumătatea lunii mai, a declarat marți ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. „Starea culturilor este bună și foarte bună. Într-adevăr, sunt anumite probleme pe zona de fructe, dar vom vedea. Este prea devreme să tragem concluzii. Ploile care au căzut zilele trecute au fost mai mult decât benefice, pentru că era o lipsă de apă în sol”, a afirmat Constantin.
El a precizat că o imagine clară a culturilor agricole va putea fi conturată la jumătatea lunii mai. „Faptul că am avut temperaturi ridicate din luna ianuarie ne-a dus în situația ca procesul legat de pomii fructiferi să înceapă ceva mai repede. Åži atunci au apărut anumite temeri în această zonă”, a adăugat Constantin.
Producția de fructe din livezi a crescut în 2013 cu 11,6% față de anul precedent, la 789.000 de tone. Pe principalele specii de pomi fructiferi producția a fost de 380.000 de tone (+8,3%) la meri, 320.000 de tone (+11,5%) la pruni, 30.000 de tone (+30,4%) la cireși și vișini, 22.000 de tone (+15,8%) la peri și 9.000 de tone (+12,5%) la caiși și zarzări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?