Ediția: Sâmbătă 5 iulie 2025 Nr. 6913

Tragere la sorți pentru desemnarea judecătorilor din BEJ


Tribunalul Vrancea organizează luni, 24 martie, începând cu ora 11.00, ședință pentru desemnarea membrilor judecători ai Biroului Electoral Județean constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor europarlamentare, care vor avea loc în data de 25 mai 2014. Tragerea la sorți a celor trei judecători va fi făcută în ședință publică, de către președintele Tribunalului Costică Diță, dintre judecătorii în exercițiu ai Tribunalului Vrancea. 
„Biroul electoral județean este constituit din 3 judecători, un reprezentant al Autorității Electorale Permanente desemnat de către aceasta prin hotărâre și din cel mult 10 reprezentanți ai partidelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice sau electorale, dintre acelea care participă la alegeri”, transmite Carmen Danțiș, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Vrancea.
Ședința va avea loc în camera de consiliu a Tribunalului Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?