O adolescentă de 16 ani, din comuna Garoafa, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” Focșani, ieri dimineață, după ce a fost lovită de o mașină. Accidentul s-a produs pe strada Bucegi din municipiu, puțin după ora 7.00, cel mai probabil atunci când fata mergea la școală. Din informațiile primite de la anchetatori reiese că în momentul producerii evenimentului rutier, fata se afla pe trecerea de pietoni. Ea nu a fost observată la timp de șoferul de 60 de ani, din Focșani, care conducea un autoturism Kia. „Din primele cercetări a rezultat că accidentul s-a produs pe fondul neacrodării de prioritate”, ne-a spus inspectorul principal Bogdan Toader, ofițerul de presă al IPJ Vrancea. Polițiștii de la Biroul Rutier au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. În funcție de rezultatele anchetei și de numărul de zile de îngrijiri medicale pe care le va primi victima, vor fi luate măsurile corespunzătoare.
Neacordarea de prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumurilor a fost, anul trecut, cea de-a patra cauză generatoare de accidente de circulație. Potrivit statisticii întocmite de polițiștii de la Rutier, din acest motiv, în anul 2013 s-au produs 14 accidente grave, soldate cu decesul unei persoane și rănirea gravă a altor 13. Dovadă a faptului că unii dintre șoferi sunt grăbiți și „uită” că în trafic sunt și pietoni, cărora trebuie să le acorde prioritate de trecere, este numărul de permise pe care polițiștii le rețin atunci când desfășoară acțiuni pe această linie. Numai miercurea trecută, în câteva ore, oamenii legii au reținut, în timpul unei acțiuni, 16 permise de conducere după ce șoferii nu au oprit la trecerile de pietoni pe care se aflau persoane angajate în traversarea regulamentară a străzilor.