Un elev de clasa a VII-a de la Åžcoala „Anghel Saligny” din Focșani a ajuns la spital cu traumatism cranio-facial, marți, după ce un coleg i-a pus piedică. Incidentul s-a produs în timpul orei de religie, în lipsa cadrului didactic. Cei doi elevi implicați în incident se jucau, iar în glumă unul i-a pus piedică celuilalt, care s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se la cap și la buză.
Mama băiatului rănit a depus plângere la poliție, dar cei din conducerea școlii susțin că nu a fost vorba de un incident grav, fiind un eveniment izolat, care cu siguranță nu se va mai repeta. ” A fost din joacă, un elev a pus piedică celuilalt și acesta are o lovitură la buză. Copilul lovit a participat astăzi (ieri-n.r.), la cursuri. Profesoara nu era în clasă deoarece era plecată cu o parte din elevi la o familie nevoiașă pentru a duce daruri. Urmează să fie discutat cazul în cadrul consiliului profesoral pentru a hotărî ce sancțiuni se vor acorda”, a spus Florentina Olteanu, directoarea Școlii „Anghel Saligny”.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. ” În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte acte de violență. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul”, a spus Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.