Primarul Ion Petre va fi înmormântat, sâmbătă, în cimitirul orașului Panciu. Sicriul cu trupul neînsuflețit al regretatului primar a fost depus, ieri, la Catedrala „Sfânta Parascheva” din Panciu. Cei care doresc să își ia rămas bun de la cel care a reușit să schimbe fața orașului o pot face până sâmbătă la prânz. Vestea decesului primarului Ion Petre i-a întristat pe pănceni care spun că acesta a fost un om adevărat, un primar despre care spun că „nu cred că cineva îl va putea înlocui vreodată”.
Două bucăți lungi de pânză neagră marchează, la Primăria din oraș, trecerea la cele veșnice a primarului Ion Petre. Edilul va fi înmormântat, sâmbătă, în cimitirul orașului, dar până atunci, sicriul cu trupul neînsuflețit al regretatului primar este depus la Catedrala „Sfânta Parascheva” din localitate. La intrarea în biserică, peste o pânză albă a fost așezată una neagră, pe care au fost presărate garoafe albe și roșii. La intrarea în Catedrală au fost așezate lumânări și coroane de flori.
În biserică, sicriul e așezat pe un catafalc imbrăcat în pânză neagră, înconjurat cu pânză albă și crizanteme galbene. Totul e simplu, totul e sobru, iar în această atmosferă urcă spre Cer durerea celor care l-au iubit pe Ion Petre. Soția sa, mama sa, fiica și fiul său sunt acolo, cu ochii plânși, cu hainele cernite, cu inimile strânse, cu privirile ațintite spre cel ce a fost soț, fiu și tată și care acum, după o luptă grea cu o boală necruțătoare, doarme somnul de veci. Mamă, soție, copii se apropie de sicriul deschis și-l mângâie pe omul drag, ce i-a însoțit prin viață, cu bune și rele, cu bucurii și necazuri.
Oana, fiica primarului, a îmbrăcat în urmă cu trei săptămâni rochia de mireasă, iar acum locul voalului alb este luat de un batic negru. Își sprijină capul pe umărul bunicii și își ține mama de mână.
Mama lui Ion Petre își lipește fruntea de poza acestuia plângând, căci ce poate fi mai dureros decât să-ți îngropi copilul, să-l vezi plecat din această lume înaintea ta ?
Åžase preoți slujesc, iar rugăciunile lor aduc aminte celor prezenți că în Împărăția lui Dumnezeu e veșnicia.
„Nu cred că cineva îl va putea înlocui vreodată”
La funeraliile de sâmbătă sunt așteptați să participe alături de pănceni, președintele Consiliului Județean Vrancea și al UNCJR, Marian Oprișan, primarii social democrați din județ, dar și parlamentarii vrânceni.
Vestea decesului primarului Ion Petre i-a întristat pe foarte mulți oameni. „Orașul a fost trist tot anul, nimic nu a fost frumos în preajma noastră, chiar din primăvara acestui an când domnul primar arăta din ce în ce mai rău. Cu dragostea și bunătatea sa, căuta să ne respecte, să ne zâmbească și să ascundă acea boală care îi întuneca sufletul. Sincer îmi pare rău și nu cred că cineva îl va putea înlocui vreodată, doar să se mai nască de acum încolo cineva care să depună atâta suflet cât a depus dumnealui și a acceptat lumea așa cum a fost cu bune, cu rele. Păcat, un muntean de-al meu pleacă dintre noi prea devreme. Sincere condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, scrie Ioana pe site-ul Monitorului de Vrancea.
„Domnul Ion Petre! Un primar dedicat, un tată iubitor, un prieten adevărat, un om care a câștigat respectul Orașului Panciu. Așa l-am cunoscut și așa va rămâne în memoria mea și a multor persoane pentru mult timp. Dumnezeu să îl odihnească! Familiei, sincere condoleanțe!”, spune și Răzvan Iordache.
„Mulțumim domnule Petre Ion, OM și PRIMAR al Orașului Panciu!”
Oamenii spun că Ion Petre a muncit cu drag și entuziasm pentru ca Orașul Panciu să devină fruntea Vrancei.
„Orașul e trist, lumea e tristă, vremea e tristă. Totul în jur e trist. Am pierdut un om minunat. Un om care a fost mereu lângă oameni. Dumnezeu să-l ierte! Condoleanțe familiei!”, spune Carmen.
„Mulți dintre noi îi vom fi veșnic recunoscători! A fost un adevărat sprijin! Mulțumim domnule Petre Ion, OM și PRIMAR al Orașului Panciu!”, scrie și Viorel.
„Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace! A muncit cu multă dragoste pentru acest oraș. Turiștii care veneau să se închine la moaștele Sf. Teodosie de la Brazi se minunau de ordinea și florile care împodobeau orașul Panciu. A fost un suflet generos cu multă aplecare spre rezolvarea problemelor semenilor. Sf.Teodosie al cărui hram îl înfrumusețați cu multe…multe flori să mijlocească pentru sufletul lui în fața tronului dumnezeirii”, scrie cineva care semnează Mănăstirea Brazi.
„Dumnezeu să-l odihnească! Astăzi la plecarea de lângă noi a persoanei care a avut încredere și ne-a sprijinit să pășim, privim in gol. Împreună am făcut cunoscut numele orașului și pe scenele de teatru și lumea a privit spre un oraș care era cunoscut pentru viticultură”, scrie șiTeatru PROTHA.
Åži profesorii din Panciu sunt alături de familia îndoliată și spun că Ion Petre va rămâne în memoria lor ca fiind omul care a sprijinit foarte mult actul educațional. „Adio, domnule Primar, vă spunem cu lacrimi în suflet, noi cadrele didactice și elevii de la Liceul Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» Panciu. Veți rămâne în memoria noastră pentru respectul și înalta considerație pe care ați acordat-o actului educațional, pentru cât de aproape ne-ați fost în toate momentele. Ne exprimăm regretul pentru pierderea unui mare Om pe care comunitatea l-a pierdut. Dumnezeu să vă odihnească! Familiei îndurerate sincere condoleanțe”, scrie profesoara Luminița Iliescu.
Ion Petre a modernizat orașul Panciu
Primarul orașului Panciu, Ion Petre, a încetat din viață, miercuri, într-un spital din București, la vârsta de 61 de ani, după ce s-a luptat câțiva ani cu o boală necruțătoare. Născut pe 19 aprilie 1952, Ion Petre se afla la al patrulea mandat de primar. Între anii 1991 – 2000 a lucrat în sectorul privat la SC Coli Service SRL Panciu, iar în perioada 1984 -1990 a fost șef atelier service la Cooperativa Servirea Populației Panciu. Între anii 1975-1983 a fost șef atelier service – cutii viteză la Uzina de Automobile Dacia Pitești. A absolvit Institutul Politehnic București, Facultatea de Automobile cu calificarea inginer.
În cei 13 ani cât a fost primar, Ion Petre a reușit să modernizeze infrastructura locală. Printre cele mai importante investiții realizate pentru pănceni se numără alimentarea cu gaze naturale, reabilitarea termică a blocurilor, construcția de locuințe, reabilitarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare. Echipa Primăriei Panciu, coordonată de primarul Ion Petre, a reușit performanța de a implementa cele mai multe proiecte europene din județul Vrancea.
Pe 21 iunie 2012, la depunerea jurământului ca primar reales, Ion Petre declara: „Am avut în campanie un slogan: să facem din orașul Panciu orașul numărul 1 și, vă spun, cu siguranță, că noi chiar ne pricepem să-l facem unul dintre cele mai puternice orașe din județul Vrancea”.