Ediția: Duminică 17 August 2025 Nr. 6943

Băsescu nu va mai fi nimic anul viitor, poate doar vreun INCULPAT


   Președintele Băsescu nu va mai fi nimic anul viitor, poate doar „vreun inculpat” dacă va fi cazul, deoarece îi va expira imunitatea care l-a „salvat” până acum de un dosar în cazul casei din Mihăileanu și al Flotei și de care poate ar avea nevoie și pentru terenul din Călărași, a declarat premierul Victor Ponta. El a precizat însă că nu se referă la nimic concret, că vorbește în principiu, la genul „dacă ar fi cazul”, și că aceasta este treaba justiției, nu a lui.
   Ponta a susținut declarația după ce a afirmat că Băsescu nu va fi numit prim-ministru de către PSD sau PNL. „Nu o să mai fie nimic Băsescu de la anul. S-ar putea să fie vreun inculpat, dar asta e treaba justiției, nu a mea. A avut imunitate în acești 10 ani. Dacă vor fi lucruri pe care justiția le cercetează, sigur că domnia sa trebuie să dea socoteală. Îi încetează imunitatea care l-a salvat de «Casa Mihăleanu», de «Flotă», de toate afacerile și pe care, probabil, ar invoca-o și în cazul acesta al terenurilor din Călărași”, a spus Ponta.
   Premierul a precizat din nou că nu se referă la lucruri concrete deoarece, spre deosebire de președinte, el nu cunoaște lucruri din dosare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?