Guvernul va păstra actualul sistem pentru contribuțiile de asigurări sociale aferente veniturilor din drepturi de autor, precum și pentru veniturile obținute de persoanele fizice autorizate, a declarat luni ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, la finalul negocierilor cu FMI. La finalul întâlnirii pe care Guvernul a avut-o cu reprezentanții FMI, BM și CE, vicepremierul Daniel Chițoiu întrebarea a fost dacă impozitarea suplimentară a veniturilor din drepturi de autor și a celor obținute de persoanele fizice autorizate a fost discutată cu partenerii financiari internaționali. „Nu. Acest lucru nu l-am avut în vedere în discuțiile cu partenerii noștri”, a spus Chițoiu.