Mai mulți conducători auto, care nu au respectat regulile de circulație și au comis infracțiuni, au fost trimiși în judecată. Este și cazul lui Rareș Gabriel D., de 22 de ani, din Urechești, acuzat printr-un rechizitoriu al procurorilor că la data de 17 iulie a condus un moped Yamaha care nu era înregistrat. Ba chiar mai mult, avea un număr fals de înmatriculare. Conducătorul mopedului nu poseda nici permis de conducere. Tânărul a recunoscut comiterea faptei și a declarat că a luat plăcuțele de înmatriculare de la un alt moped.
Marian M., de 35 de ani, din Bolotești, este acuzat de procurori că a condus pe drumurile publice un moped deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, bărbatul nu avea nici permis de conducere. Fapta s-a petrecut la data de 12 iulie, în jurul orelor 22.45, când a fost oprit în trafic de polițiști. În urma recoltării probelor biologice s-a constatat că Marian avea o alcoolemie de 1,70 grame la mie alcool pur în sânge.
Și un pensionar din Focșani, respectiv Costică A., de 55 de ani, a fost acuzat că a condus sub influența băuturilor alcoolice pe drumurile publice. Potrivit rechizitoriului întocmit pe numele acestuia, el a fost oprit în trafic la Bolotești la data de 13 mai, în jurul orei 06.65. Omul avea în sânge o îmbibație alcoolică de 1,65 grame la mie.
În fața judecătorului a ajuns și Adrian S., de 41 de ani, din Bolotești. Procurorii îl acuză că la data de 19 aprilie a condus un moped deși nu avea permis de conducere. Bărbatul a recunoscut fapta.
Un alt bărbat, din Cîmpineanca, va fi judecat pentru o alcoolemie considerabilă. Petrică O., de 45 de ani, a condus pe drumurile publice un autoturism, la data de 27 iulie. A fost oprit în trafic de polițiști, care în urma verificărilor au constat că bărbatul avea în sânge o alcoolemie de 2 grame la mie. Petrică a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan și a susținut că regretă fapta.
Valentin G., de 48 de ani, din Focșani, a fost și el cauzat că a condus băut. În rechizitoriul pe care procurorii l-au întocmit pe numele său se arată că la data de 24 septembrie, omul ar fi provocat un accident minor în afara localității Urechești. În urma verificărilor efectuate cu această ocazie, s-a constatat că avea în sânge o alcoolemie de 1,55 grame alcool. Omul a recunoscut comiterea faptelor și a spus că regretă ce a făcut.
Toate dosarele au fost trimise instanței de judecată, respectiv Judecătoriei Focșani, pentru a fi soluționate.