Ediția: Joi 12 Iunie 2025 Nr. 6897

Bătaie între vecini din cauza câinelui lăsat slobod


   Un bărbat din comuna Milcovul a ajuns în atenția procurorilor după ce și-a bătut un vecin, care a avut îndrăzneala să-i atragă atenția că a lăsat câinele dezlegat. Victima și-a spus oful atât nevestei agresorulu, cât și acestuia, într-un final alegându-se cu mai mulți pumni.
   Teodor M., de 56 de ani, este acuzat printr-un rechizitoriu al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani de două fapte de lovire și de port ilegal de armă albă. În actul de sesizare a instanței de judecată se arată că la data de 30 iunie, în curtea victimei a intrat câinele agresorului. El a mers acasă la vecin să îi ceară să își lege animalul. A găsit-o doar pe soția agresorului, căreia i-a spus tot cel frământa. Mai târziu, victima s-a întâlnit pe stradă și cu vecinul, care s-a enervat la culme atunci când a auzit despre ce este vorba.
   În rechizitoriu se arată că Teodor ar fi luat de pe jos o piatră, pe care a strâns-o în mână, iar cu pumnul astfel strâns și-a lovit vecinul în față. Povestea dintre cei doi bărbați nu s-a încheiat atunci. La data de 23 iulie, pe fondul aceluiași conflict, Teodor, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a intrat în curtea vecinului său cu un topor în mână și l-a lovit pe acesta cu palma peste față. Cu aceeași ocazie, a lovit-o și pe soția victimei.
   Fiind audiat, Teodor a recunoscut fapta și a spus că a comis-o în urma unei decizii luate pe moment. Victima sa a avut nevoie de 2-3 zile de îngrijiri medicale. Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?