Sâmbătă, regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori mai ridicate decât cele înregistrate în mod obișnuit la această dată, cu precădere în regiunile intracarpatice. În zonele joase din sud, din centru și din est, dimineața și noaptea, local va fi nebulozitate joasă și se va semnala ceață, asociată izolat cu burniță. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14…15 grade pe litoral și 25 de grade în vestul țării; minimele termice se vor încadra între 2 și 12 grade, ușor mai ridicate în Dealurile de Vest.
Duminică, vremea va fi mai caldă decât ar fi normal în ultima decadă a lunii octombrie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nord și nord-est, unde doar cu totul izolat va ploua slab. Îndeosebi în orele dimineții va fi nebulozitate joasă sau ceață, pe arii restrânse, în special în zonele joase din Oltenia și Moldova și în depresiunile intramontane. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, în a doua parte a intervalului. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 25 de grade, iar cele minime, în general, între 4 și 12 grade.