Ediția: Miercuri 11 Iunie 2025 Nr. 6896

Pamela Anderson aleargă în scopuri caritabile


   Actrița canadiană Pamela Anderson, una dintre vedetele serialului de televiziune „Baywatch”, a anunțat că va concura la celebrul maraton de la New York, pe 3 noiembrie, pentru a-l ajuta pe actorul Sean Penn, un bun prieten al ei, să strângă 500.000 de dolari pentru o organizație de caritate. „Voi alerga la maratonul de la New York din acest an cu scopul de a strânge bani pentru J/P Haitian Relief Organisation”, a declarat starleta în vârstă de 46 de ani într-un mesaj postat pe Twitter, duminică, informează femalefirst.co.uk.
   „Am fost în Haiti la puțin timp după acel seism pentru a-i ajuta pe fermierii locali și pe distribuitorii de alimente din taberele de sinistrați. Am vizitat fundația J/P HRO atunci când aceasta abia se înființase. Le-am dus bere rece, pe străzile acoperite de moloz, voluntarilor care lucrau zile întregi înconjurați de praf și de morți. Îl cunosc pe Sean Penn de multă vreme. Îl iubesc nespus. Cred că mulți oameni strălucesc în Haiti. Fac acest pas. Acționează. Iau decizia de a-i ajuta pe oameni. Cum ar fi dacă am fi avut cu toții acest curaj? În sinea mea, cred că îl avem cu toții. Te simți bine când ajuți. Åži, în plus, asta ne vindecă pe noi înșine”, a adăugat Pamela Anderson.
   „Când petreci un anumit timp în Haiti, ajungi să te îndrăgostești de Haiti. De magia acestei țări. De oamenii ei. De smerenia lor. De mândria lor. De muzicieni, atleți și artiști. Å¢i se rupe sufletul când observi nivelul de sărăcie al oamenilor dintr-o țară care ar trebui să fie foarte bogată”, a mai spus aceasta.
   Fundația de caritate înființată de actorul american Sean Penn salvează vieți și implementează programe de dezvoltare durabilă în Haiti, o țară care continuă să sufere de pe urma unui seism devastator produs în 2010. Printre celelalte vedete care intenționează să concureze la maratonul de la New York în beneficiul acestei fundații de caritate se numără top-modelul Christy Turlington și Bill Rancic, un star al reality-show-urilor americane.
   Pamela Anderson, în vârstă de 46 de ani, este actriță și fotomodel, fiind cunoscută în special pentru rolurile din serialele de televiziune „Meșterul casei”, „Baywatch” și „V.I.P.”. Cariera ei a urmat o curbă ascendentă după ce starleta canadiană a fost desemnată Playmate-ul lunii februarie 1990 de editorii revistei Playboy. De altfel, Pamela Anderson este modelul care a avut cele mai multe apariții pe coperta celebrei reviste americane pentru adulți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?